(VIDEO) „Y нас все получится”. Au zis că se duc la o înmormântare, dar polițiștii au găsit în mașini materiale electorale ale Blocului „Victorie” apropiat oligarhului fugar Ilan Shor

Polițiștii aflați în misiune de serviciu pe traseul din apropierea localității Grigorăuca din raionul Sîngerei au stopat astăzi pentru verificări două automobile care transportau marfă cu tentă electorală, fără acte de proveniență.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 23 august 2024, 17:58   837
IGP

„În timpul discuțiilor cu oamenii legii șoferii de 38 și, respectiv, 46 de ani, ambii locuitori ai capitalei, nu au putut prezenta actele necesare pentru produsele transportate. Mai mult, unul dintre șoferi a declarat că merge cu marfa la o înmormântare. În urma verificărilor, în unitățile de transport oamenii legii au depistat 1446 de căni, 1200 de pixuri, 12 pachete cu baloane, 480 de carnete, 1195 de genți din bumbac, toate cele enumerate având inscripția “blocului politic Victorie”. Totodată au mai fost depistate 1200 de suporturi pentru baloane, 183 de imagini fotografice cu chipul unui personaj politic însoțite de inscripția „у нас все получится!”, 2 facsimile cu semnături neidentificate și un pachet cu documente juridice a partidului politic„Șansa” și a “blocului politic Victorie”, se arată în comunicatul IGP.

Sursa video: IGP

Pe caz a fost inițiată o procedură contravențională, care ulterior va fi conexată cu un dosar penal pornit pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani.

Despre acest caz urmează să fie sesizată și Comisia Electorală Centrală, pentru a se expune conform competenței.