(VIDEO) Schema cu „ruda implicată în accident”: Doi bărbați plasati în arest, după ce o victimă a fost prejudiciată cu 70 de mii de lei

Doi bărbați de 22 și 25 de ani, unul cetățean străin, iar altul originar din mun. Chișinău, au fost plasați în arest pentru 30 de zile, fiind învinuiți de comiterea unei escrocherii cu „ruda implicată în accident rutier”.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 29 iulie 2024, 17:04   517
igp

Victima, o femeie de 84 de ani, ar fi fost apelată la telefonul fix de către un pretins colaborator al poliției și i-ar fi comunicat că fiica sa a fost implicată într-un accident rutier, iar pentru a o scăpa de răspundere penală, i-a solicitat 70 de mii de lei.

Astfel, femeia a transmis  banii  unui tânăr care avea rolul de curier.  În urma acțiunilor întreprinse de angajații Inspectoratului de poliție Botanica,  sub conducerea procurorilor Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Botanica, cei doi bărbați au fost identificați și reținuți.


 Asupra suspecților au fost depistați bani în sumă de aproximativ 500.000 de lei.  Banii au fost ridicați conform procedurii și urmează a fi stabilită proveniența acestora.

Conform legislației în vigoare persona culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare până la 10 ani. Polițiștii și procurorii continuă investigațiile pentru identificarea complicității în alte cazuri, dar și reținerea tuturor persoanelor implicate în schemă.