Conflict sângeros, la un club de noapte din Bălți. Un adolescent - înjunghiat, iar un tânăr - încătușat

Un adolescent a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat de mai multe ori de un individ. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 03:00, în proximitate unui club de noapte de pe strada Alexandru cel Bun din municipiul Bălți, susțin sursele PulsMedia.MD.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 10 octombrie 2024, 10:07   847
IP Bălți

Potrivit surselor PulsMedia.MD, victima s-a dovedit a fi un adolescent în vârstă de 17 ani. Acesta ar fi avut un conflict cu un tânăr de 28 de ani, în urma căruia ultimul l-a atacat pe primul cu un cuțit pliabil. 

Individul i-a aplicat tânărului mai multe lovituri cu cuțitul în cutia toracică, în șoldul stâng, dar și în regiunea gâtului. Victima a fost transportată la spital pentru a i se acorda ajutorul medical necesar, iar cuțitarul a fost încătușat de oamenii legii și escortat la Inspectoratul de Poliție Bălți pentru a fi documentat și audiat.

Acesta a fost reținut pentru 72de ore, iar pe numele său a fost inițiată o cauză penală pentru tentativă de omor.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs cazul, dar și mobilul conflictului dintre cei doi.