50 de companii din Moldova și Cehia au participat la Cehia-Moldova Business Forum
50 de companii din Moldova și Cehia au participat pe data de 16 octombrie la Cehia-Moldova Business Forum, eveniment organizat în Praga, care a avut drept scop consolidarea relațiilor comerciale și economice între cele două țări.
Evenimentul a avut loc in cadrul celei de a V-a comisii interguvernamentale mixte Moldo-Cehe, dar și al vizitei oficiale a Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.
Forumul a oferit o platformă de comunicare și schimb de idei pentru companiile din Moldova și Cehia, această interacțiune având scopul de atragere a investițiilor, dar și de promovare a exporturilor produselor autohtone pe piața Cehiei.
Relațiile comerciale între Cehia și Moldova au cunoscut o creștere semnificativă și un potențial considerabil în ultimii ani, Republica Cehă situându-se pe locul 11 printre partenerii comerciali ai Moldovei, cu o cotă de 1,8% din volumul total de schimburi comerciale al țării. Volumul comerțului dintre cele două țări a depășit 240 de milioane de euro în 2022.
Directorul General Adjunct al Agenției de Investiții, Ion Iordachi, și-a exprimat speranța că relațiile de parteneriat Moldo-Cehe vor continua să se dezvolte cu ritm rapid și a asigurat audiența de susținerea dedicată a echipei agenției, atât în ce privește atragerea investițiilor, cât și facilitarea exportului.
Prețurile la carburanți tot mai stabile
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că în prima jumătate a lunii noiembrie, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o oscilație temperată care se încadrează într-un coridor de +/- 2-3 bani/zi.
Producția de energie verde în Moldova s-a dublat
Conform datelor Energocom, în al treilea trimestru al anului 2024, compania de stat a achiziționat peste 1,1 milioane MWh de energie electrică, atât de pe piața locală, cât și de pe bursa OPCOM din România. Energocom achiziționează energie electrică din patru surse: 82% de la MoldGRES, 11% de pe OPCOM, 6% de la producătorii de energie regenerabilă și 1% de la CET-uri.
Creștere cu peste 29% a veniturilor din impozitele achitate de moldovenii care dau în chirie locuințe prin Booking și Airbnb
Serviciul Fiscal de Stat anunță că încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 29,5% în primele 10 luni ale anului 2024 și constituie 60,7 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2023.
Comentarii facebook