Omorul la comandă al liderului grupării Tottenham Turks din Londra. IGP vine cu detalii
Cu referire la omorul comis astăzi în sectorul Rîșcani al capitalei, Poliția examinează versiunea unei reglări de conturi între grupări sau lichidarea intenționată a acestuia pentru a împiedica unele declarații pe care le-ar fi putut face într-un dosar.
„Bărbatul de 41 de ani care a fost ucis este de origine turcă și făcea parte dintr-o grupare criminală. Acesta a fost anunțat pe canalele Interpol de către autoritățile de drept ale Regatului Unit al Marii Britanii, cu scop de arest și extrădare, fiind învinuit de comiterea unor infracțiuni de contrabandă și comercializarea heroinei”, se arată într-un comunicat al IGP.
Potrivit Poliției Naționale, acesta nu a fost extrădat până acum, deoarece a depus cerere de azil. Acum doi ani i-a fost refuzată procedura de azil, dar până la moment nu există o decizie definitivă a instanței de judecată pe acest caz.
Mai mult, acesta a fost plasat în arest, cu ulterioara extrădare, dar a fost eliberat din arest în urma deciziei instanței de judecată.
Amintim că PulsMedia.MD a scris cu referire la surse că este vorba despre cetățeanul turc, Izzet Eren, în vârstă de 41 de ani, care în 2015 a fost condamnat la 21 de ani de închisoare pentru o infracțiune cu arme de foc, care s-ar fi soldat cu moartea a doi polițiști
Liderul principal al bandei Tottenham Turks își ispășea pedeapsa când a fost transferat la o închisoare din Turcia în august 2019 și a fugit din arest o lună mai târziu.
Eren a fost arestat în octombrie 2015, după ce a fost prins cu un pistol încărcat și o mitralieră în nordul Londrei, în timp ce se presupune că se îndrepta să efectueze o împușcătură.
Peste 40.000.000 de lei - datorați de o companie imobiliară investigată pentru evaziune fiscală
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță câștigul de cauză împotriva unei companii imobiliare investigate anterior pentru evaziune fiscală, care urmează să-i achite statului peste 41.000.000 lei.
(VIDEO) Trei minori au vandalizat încăperi ale Palatului de Cultură din Cahul
Au venit la discotecă, însă… s-au apucat să vandalizeze încăperi din incinta Palatului de Cultură din Cahul, acolo unde s-au adunat mai mulți tineri. S-a întâmplat în seara zilei de sâmbătă, 9 noiembrie curent.
IGP anunță despre depistarea unei drone militare, la Criuleni
Poliția Națională informează că, acum o oră, polițiștii din Criuleni au fost alertați despre depistarea unei drone în extravilanul localității Coșernița.
Comentarii facebook