Moldovean, depistat de polițiștii români de frontieră după ce fumase o țigară cu cannabis
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat la controlul de frontieră, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova care conducea un autoturism, și care la testarea cu aparatul Drager Drugtest, rezultatul fiind pozitiv.
În data de 19 august a.c., în jurul orei 18.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de ieșire din țară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în România.
Cu ocazia controlului de frontieră, poliţiştii români de frontieră au observat că bărbatul este incoerent și prezintă caracteristicile unei persoane care a consumat substanțe psihoactive, motiv pentru care a fost condus la sediul Serviciului Rutier Iași, în vederea testării cu aparatul Drager Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la THC-5(CANNABIS). În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana în cauză a fost condusă la I.M.L. Iași, pentru a i se preleva probe biologice.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că în timp ce se afla în Spania a achiziționat o țigară cu cannabis, pe care ulterior a fumat-o.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Peste 40.000.000 de lei - datorați de o companie imobiliară investigată pentru evaziune fiscală
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță câștigul de cauză împotriva unei companii imobiliare investigate anterior pentru evaziune fiscală, care urmează să-i achite statului peste 41.000.000 lei.
(VIDEO) Trei minori au vandalizat încăperi ale Palatului de Cultură din Cahul
Au venit la discotecă, însă… s-au apucat să vandalizeze încăperi din incinta Palatului de Cultură din Cahul, acolo unde s-au adunat mai mulți tineri. S-a întâmplat în seara zilei de sâmbătă, 9 noiembrie curent.
IGP anunță despre depistarea unei drone militare, la Criuleni
Poliția Națională informează că, acum o oră, polițiștii din Criuleni au fost alertați despre depistarea unei drone în extravilanul localității Coșernița.
Comentarii facebook