Țările din UE vor putea folosi miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru apărare și securitate, în contextul războiului și revenirii lui Trump
Bruxelles-ul intenționează să își modifice politica de cheltuieli pentru a redirecționa zeci de miliarde de euro către apărare și securitate, în condițiile în care războiul Rusiei din Ucraina și revenirea lui Donald Trump la Casa Albă exercită presiuni asupra UE pentru a stimula investițiile în aceste domenii, scrie Financial Times.
Schimbarea de politică ar viza aproximativ o treime din bugetul comun al blocului comunitar, adică aproximativ 392 de miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, bani care vizează în general reducerea inegalității economice dintre țările UE.
Până în prezent au fost cheltuite doar aproximativ 5% din aceste așa-numite fonduri de coeziune, iar cei mai mari beneficiari, printre care Polonia, Italia și Spania, au cheltuit chiar mai puțin.
Conform normelor în vigoare, aceste fonduri nu pot fi utilizate pentru achiziționarea de echipamente de apărare sau pentru finanțarea directă a armatei, dar sunt permise investițiile în așa-numitele produse cu dublă utilizare, cum ar fi dronele.
Potrivit oficialilor UE, în următoarele săptămâni, capitalele statelor membre vor fi informate că, în temeiul normelor, vor avea acum mai multă flexibilitate în alocarea fondurilor de coeziune pentru a-și sprijini industriile de apărare și proiectele de mobilitate militară, cum ar fi consolidarea drumurilor și podurilor pentru a permite trecerea în siguranță a tancurilor, spre exemplu.
Asta va include autorizarea finanțării pentru creșterea producției de arme și muniții, deși interdicția de a utiliza fondurile UE pentru achiziționarea acestor arme va rămâne în vigoare.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că fondurile de coeziune ar putea fi utilizate pentru industria de apărare atâta timp cât acestea contribuie la „misiunea generală de a spori dezvoltarea regională”, inclusiv mobilitatea militară.
Măsura, salutată de statele estice
Datorită poziției sale geografice, Germania este punctul central pentru mobilitatea militară europeană, însă infrastructura sa de transport este într-o stare precară.
Ministerul Economiei de la Berlin a estimat în 2022 că țara trebuie să cheltuiască urgent 165 de miliarde de euro pentru drumuri, șine și poduri. Germania urmează să primească 39 de miliarde de euro din fondurile de coeziune până în 2027.
Măsura va fi salutată și de statele de la granița estică a UE, care și-au sporit cheltuielile militare după invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina, în timp ce unele au suferit o scădere a investițiilor străine, scrie Financial Times.
„Trebuie să investim în proiecte de mobilitate militară care sunt costisitoare și importante nu doar pentru o țară, ci și pentru întreaga regiune”, a declarat Gintarė Skaistė, ministrul finanțelor din Lituania.
„Suntem supuși unei presiuni mai puternice decât alții, avem nevoie de o prezență militară mai mare. Cheltuielile noastre pentru apărare sunt ridicate, următorul buget european ar trebui să țină cont de acest lucru”, a declarat pentru FT și Jürgen Ligi, ministrul de finanțe al Estoniei.
Avertismentul lui Trump
Trump a avertizat aliații NATO la începutul acestui an că, în calitate de președinte, va încuraja Rusia să facă „orice naiba dorește” dacă membrii alianței nu își îndeplinesc obiectivul privind cheltuielile de apărare.
Alte state se apucaseră deja să își crească cheltuielile.
Polonia, în special, a exercitat presiuni asupra Comisiei pentru a cheltui mai mult pentru apărare. Varșovia a cheltuit 4,1% din PIB pentru armată în acest an, dublu față de obiectivul NATO, și intenționează să ajungă la 4,7% în 2025.
Țările UE au cheltuit relativ puțin din fondurile lor de coeziune până în prezent, deoarece au acordat prioritate miliardelor din așa-numitele fonduri de redresare puse la dispoziție în urma pandemiei Covid-19 (PNRR). Aceste fonduri expiră în 2026.
Schimbarea de politică anticipează accentul mai puternic ce va fi pus pe apărare în următorul buget al UE începând cu 2028, care va fi negociat începând de anul viitor.
Un raport recent pentru Comisia Europeană al fostului președinte finlandez Sauli Niinistö a susținut rezervarea a 20% din buget pentru apărare.
Sursa: hotnews.ro
Liderul trupei Rammstein, condamnat de un tribunal rus să plătească sute de mii de dolari
Un tribunal rus a decis că Till Lindemann, cunoscutul solist vocal al trupei germane de rock Rammstein, trebuie să plătească 638.800 de euro (aproximativ 675.000 de dolari) pentru anularea unui concert care urma să aibă loc în regiunea Tver din nord-vestul Rusiei, relatează luni agenția rusă de presă de stat TASS.
Elon Musk ia în derâdere contraofensiva Ucrainei: ”Atât de multă moarte, pentru atât de puțin”. Mesaj: ”Să se ducă dracului!”
Elon Musk – pe care oficialii ucraineni l-au criticat recent pentru că a blocat un atac asupra flotei ruse de la Marea Neagră – a luat în derâdere succesul contraofensivei de vară a Ucrainei de duminică.
Un hairstylist celebru de la Hollywood a fost ucis de soție și de amantul ei, un star porno
Fabio Sementilli era la vârful carierei sale aranjând părul vedetelor de la Hollywood, înainte ca viața sa să fie curmată după ce a fost înjunghiat în propria casă. Totul, sub ochii soției sale, care urmărea live scena pe un telefon mobil, în timp ce-și făcea cumpărăturile.
Comentarii facebook