Expert economic: Marea ”afacere” a gazului din 2023 în stil neo-moldovenesc

Gazul în Republica Moldova nu este pur și simplu gaz, el mereu a fost o afacere de ”succes”, dar ce s-a întâmplat în 2023 va intra cu certitudine în manualele de economie. Opinia aparține expertului economic, Veaceslav Ioniță.

publicat de Anatol Chirilov
vineri, 29 martie 2024, 11:03   67
gaz

În context, Ioniță menționează că, Moldova mereu a înregistrat diverse ”minuni” în sectorul gazelor naturale ,,dar anul 2023 a reușit să ne uimească chiar și pe cei care nu-i mai uimește nimic”.

,,În perioada iunie 2023 – octombrie 2023, intermediarul Energocom procură de pe piața internațională 598.5 milioane m3 de gaze naturale la un preț mediu de 401,6 USD/1000m3 și achită 240,4 milioane USD. Până aici nu există nici un fel de probleme, prețul achitat de Energocom în această perioadă este mai mult sau mai puți similar cu prețul mediu de achiziție din Europa.” a spus el.

Astfel, Veacelsav Ioniță. susține că minunile abia încep.

,,Din câte am fost informați, Energocom are diverse probleme, legate de achizițiile mai vechi, din acest motiv ele decide să vândă aceste volume de gaze către Moldova-Gaz în perioada iunie 2023 – februarie 2024 la un preț mediu de 593,8 USD sau cu 48% mai scump decât la procurat. Din aceste tranzacții Energocom încasează de la Moldova-Gaz, sau mai bine spus de la noi toți, 356 milioane USD sau cu 126 milioane mai mult decât a plătit el pentru gazele naturale procurate. Evident Moldova-Gaz nu avea nici o dorință să procure aceste gaze la prețurile cu 50% mai mari decât prețul mediu European, dar pentru această am avut Comisia pentru Situații Excepționale, care a obligat Moldova-Gaz să procure gaze naturale de la Energocom.” a adăugat el.

În același timp, Ioniță subliniază că istoria cazului nu se limitează aici.

,,Ați intuit corect, Moldova-Gaz are și ea probleme, din acest motiv ei aplică cel mai mare adaos la gazul livrat populației din toată istoria sa și în final obținem un tarif cu tot cu TVA de 18,07 lei/m3. Pentru o claritate mai bună, am convertit toate prețurile în Lei/m3. Astfel Energocom a procurat gazele naturale cu 7,24 lei/m3. Apoi la vândut la Moldova-Gaz cu 10,62 lei/m3, aplicând un adaus de 3,38 lei/m3. Moldova-Gaz pentru populație a aplicat un adaus de 6,11 lei/m3, cel mai mare din toată istoria Moldovei și pune un preț final de 16,73 Lei/m3. Aici se mai adaugă 1,34 lei/m3 TVA și avem prețul final de 18,07 lei/m3 sau de 2,5 ori mai mare decât costul gazului natural. Când am un minut liber promit să fac un grafic din toată istoria noastră și să vedeți că noi nici odată nu am avut așa ceva nici pe aproape” a menționat el.

Grafic 1

Deci structura tarifului la gaz este următoare: 40% prețul nemijlocit al gazului natural, 34% adaos Moldova-Gaz, 19% adaos Energocom și 7,4% TVA (notă TVA de 8% aplicat la un produs, constituie 7,4% din structura prețului final).

,,Autoritățile responsabile ne sunt datori cu o explicație la acest Afacere a Gazului din 2023.” a mai spus el.

Grafic 2

În final, Veaceslav Ioniță explică ,,de ce neo-moldovenesc”.

,,Simplu. Sectorul energetic moldovenesc a vot mereu ”minunat”, dar ce a fost în 2023 e ceva nou, un stil aparte, e al nostru, moldovenesc, dar ”modernizat”, ceva deosebit, din acest motiv trebuia să-l disting cumva și cel mai potrivit este neo-moldovenesc”, a conchis el.

Prețurile la carburanți tot mai stabile

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că în prima jumătate a lunii noiembrie, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o oscilație temperată care se încadrează într-un coridor de +/- 2-3 bani/zi.

Producția de energie verde în Moldova s-a dublat

Conform datelor Energocom, în al treilea trimestru al anului 2024, compania de stat a achiziționat peste 1,1 milioane MWh de energie electrică, atât de pe piața locală, cât și de pe bursa OPCOM din România. Energocom achiziționează energie electrică din patru surse: 82% de la MoldGRES, 11% de pe OPCOM, 6% de la producătorii de energie regenerabilă și 1% de la CET-uri.