PSRM oferă detalii despre dezbaterile dintre Sandu și Stoianoglo. Locația și ziua propusă
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) anunță că dezbaterea electorală dintre candidatul său la alegerile prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, și candidata PAS, Maia Sandu, vor avea loc la Palatul Republicii din Chișinău. Transmisiunea în direct va fi asigurată de compania de stat Teleradio-Moldova. PSRM a menționat că data dezbaterilor încă nu a fost convenită: echipa lui Stoianoglo insistă ca acestea să aibă loc în această duminică, iar echipa Maiei Sandu – joi sau vineri.
„După brifingurile din 21 octombrie, candidatul PSRM a propus utilizarea unei platforme neutre, în timp ce echipa președintei Maia Sandu a optat pentru organizarea dezbaterilor la televiziunea publică. În final, s-a convenit ca locația să fie Palatul Republicii, iar transmisia să fie asigurată de Compania Teleradio-Moldova. Discuțiile sunt în prezent axate pe data dezbaterilor. Echipa lui Alexandr Stoianoglo a propus ziua de joi, 31 octombrie, însă echipa Sandu a respins această dată, insistând pe desfășurarea evenimentului joi sau vineri în această săptămână. În încercarea de a găsi un compromis, echipa Stoianoglo a propus ziua de duminică, dar încă nu s-a ajuns la un acord final.
În ceea ce privește moderatorul, echipa Stoianoglo l-a propus pe jurnalistul Gheorghe Gonța. Deși inițial reprezentantul echipei Sandu a ezitat în a-l accepta, menționând că propunerea va fi analizată intern, ulterior l-au acceptat pe Gonța ca moderator. La această etapă, discuțiile se poarta pe marginea zilei. Noi rămânem la soluția de compromis – ziua de duminică, 27 octombrie.
Menționăm că formatul și structura dezbaterilor nu au fost încă stabilite”, se arată într-un comunicat publicat de PSRM.
Precizăm că, pe 20 octombrie, au avut loc alegeri pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. În urma scrutinului, niciunul dintre cei 11 pretendenți înscriși în cursă nu a obținut majoritate de voturi, astfel, peste două săpătămâni, va avea loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale, la care vor concura cei doi candidați care au acumulat cele mai multe sufragii: Maia Sandu de la PAS și Alexandr Stoianoglo de la PSRM.
Popșoi va efectua o vizită de lucru la Bruxelles
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, va efectua, pe data de 18 noiembrie 2024, o vizită de lucru la Bruxelles, pentru a participa, în marja Consiliului Afacerilor Externe, la o reuniune cu miniștrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene.
Importanța alegerilor din România pentru Moldova: „Ne dorim ca la aceste alegeri să iasă cetățenii români originari din Republica Moldova”
Cetățenii moldoveni văd ajutorul acordat de București Chișinăului, iar din acest motiv persoanele care au cetățenie română participă mai activ la alegerile de peste Prut, consideră Adrian Dupu.
Maia Sandu participă la Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice, desfășurată în Azerbaidjan
Președinta Maia Sandu participă, astăzi, la cea de-a 29-a sesiune a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite cu privire la schimbările climatice (COP29), desfășurată la Baku, Azerbaidjan. Evenimentul este găzduit de Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, și de Secretarul General al Națiunilor Unite, António Guterres.
Comentarii facebook