Ceartă la cuțite între concubini, la Leova. Ambii - în stare gravă la spital
Doi concubini au ajuns la spital în stare gravă, după ce s-ar fi luat la ceartă, s-au bătut și s-ar fi înjunghiat. Cazul a avut loc ieri-seara, în jurul orei 21:00, în localitatea Troian, din raionul Leova, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit surselor este vorba despre doi concubini, un bărbat de 43 de ani și o femeie de 40 de ani, care ieri-seara ar fi consumat alcool împreună cu vecina acestora, o femeie de 33 de ani.
Fiind în stare de ebrietate, între cei doi concubini s-a iscat o ceartă care a fost la un pas de a culimna cu o tragedie. Cei doi s-ar fi lovit cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, după care și-ar fi aplicat reciproc plăgiu cu cuțitele.
Vecina care a fost martor a solicitat intervenția unei ambulanțe, dar și a poliției. Cei doi iubiți au fost transportați la spital în stare gravă și au fost internați în secția de reanimare.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Peste 40.000.000 de lei - datorați de o companie imobiliară investigată pentru evaziune fiscală
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță câștigul de cauză împotriva unei companii imobiliare investigate anterior pentru evaziune fiscală, care urmează să-i achite statului peste 41.000.000 lei.
(VIDEO) Trei minori au vandalizat încăperi ale Palatului de Cultură din Cahul
Au venit la discotecă, însă… s-au apucat să vandalizeze încăperi din incinta Palatului de Cultură din Cahul, acolo unde s-au adunat mai mulți tineri. S-a întâmplat în seara zilei de sâmbătă, 9 noiembrie curent.
IGP anunță despre depistarea unei drone militare, la Criuleni
Poliția Națională informează că, acum o oră, polițiștii din Criuleni au fost alertați despre depistarea unei drone în extravilanul localității Coșernița.
Comentarii facebook