Stoianoglo: Un statut echitabil pentru Transnistria în cadrul Republicii Moldova ar întări semnificativ țara

Alexandr Stoianoglo, candidatul la funcția de președinte susținut de Partidul Socialiștilor, consideră că un statut echitabil pentru regiunea transnistreană în cadrul Republicii Moldova ar întări semnificativ țara. Potrivit lui, rezultatele altor abordări, care au eșuat, sunt resimțite zilnic, iar acum este necesar să se revină la dialogul bazat pe acordarea unui statut garantat, care să fortifice unitatea și puterea Moldovei, transmite IPN.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 7 octombrie 2024, 14:43   91
AS

„Actuala guvernare a abandonat angajamentele constituționale și internaționale privind soluționarea problemei transnistrene, bazată pe acordarea unui statut garantat regiunii. Este esențial să revenim la acest obiectiv major al negocierilor anterioare, deoarece un statut echitabil și stabil pentru Transnistria în cadrul Republicii Moldova ar întări semnificativ țara”, a declarat Alexandr Stoianoglo într-un briefing de presă.

Candidatul a precizat că, în calitate de viitor președinte al statului, se va axa pe dialog. „Toate deciziile legate de regiunea transnistreană și locuitorii săi trebuie luate exclusiv prin dialog. Trebuie să eliminăm discursul de ură și orice formă de discriminare a cetățenilor Republicii Moldova din Transnistria. Avem o agendă extinsă de subiecte de discutat, de la probleme sociale și economice la aspecte ecologice și juridice. Locuitorii Transnistriei nu trebuie să fie ostaticii conflictelor dintre elite. Trebuie să restabilim stabilitatea și încrederea, oferindu-le certitudinea că schimbările pozitive sunt realizabile”, afirmă fostul procuror general.

De asemenea, concurentul electoral susține că nu există și nu va exista o soluție prin forță pentru problema transnistreană. Potrivit lui, „oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului au depășit de mult astfel de metode primitive de soluționare a conflictelor, fiind conștienți de costurile umane și sociale ale conflictelor interne care durează zeci de ani”.

Potrivit experților, formatul de negocieri „5+2” are șanse reduse de a produce rezultate semnificative în viitorul apropiat, dat fiind contextul geopolitic actual. Ucraina și Rusia, cei doi mediatori principali, sunt implicați într-un conflict deschis. Tiraspolul insistă ca dialogurile cu oficialii guvernamentali să fie exclusiv în formatul „5+2”. Chișinăul pledează pentru negocieri directe „1+1” sub supravegherea OSCE, excluzând Federația Rusă pe care o consideră stat agresor.

Popșoi va efectua o vizită de lucru la Bruxelles

Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, va efectua, pe data de 18 noiembrie 2024, o vizită de lucru la Bruxelles, pentru a participa, în marja Consiliului Afacerilor Externe, la o reuniune cu miniștrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene.

Maia Sandu participă la Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice, desfășurată în Azerbaidjan

Președinta Maia Sandu participă, astăzi, la cea de-a 29-a sesiune a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite cu privire la schimbările climatice (COP29), desfășurată la Baku, Azerbaidjan. Evenimentul este găzduit de Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, și de Secretarul General al Națiunilor Unite, António Guterres.