SUA acuză Kremlinul de dezinformare în statele-cheie pentru prezidenţiale. FBI: „Rusia este amenințarea cea mai activă”
Serviciile de informaţii americane au acuzat luni seara Rusia că este „activ implicată" în operaţiuni de dezinformare în cele şapte state-cheie ce ar urma să determine rezultatul alegerilor prezidenţiale de marţi.
Aceste şapte state - Arizona, Nevada, Georgia, Carolina de Nord, Pennsylvania, Michigan şi Wisconsin - deţin cheia scrutinului cu sufragiu universal indirect datorită căruia democrata Kamala Harris sau republicanul Donald Trump ar putea ajunge la Casa Albă, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Rusia este ameninţarea cea mai activă" în aceste state americane, au acuzat într-un comunicat comun Biroul Federal de Investigaţii (FBI), Biroul Directorului Serviciilor Naţionale de Informaţii (ODNI) şi Agenţia pentru Securitatea Cibernetică şi Securitatea Infrastructurii (CISA).
„Aceste tentative riscă să incite la violenţă, inclusiv împotriva unor responsabili electorali", alertează aceste servicii. Aşa-zisele „swing states", care pot bascula într-o parte sau în alta, sunt deja ţinta unor acuzaţii formulate de republicani privind „fraude" şi „înşelătorii" operate de democraţi.
Potrivit ODNI, recent pe reţelele sociale a circulat o înregistrare video cu un interviu cu o persoană care afirmă că o fraudă cu buletine false şi alterări de liste electorale ar urma să o favorizeze pe Kamala Harris în Arizona.
Secretarul de stat al statului Arizona, Adrian Fontes, a calificat această înregistrare drept „complet falsă" şi statul său, considerat un bastion al complotismului electoral, a luat măsuri pentru a proteja agenţii săi electorali şi operaţiunile de vot.
Omologul său din statul Georgia (sud-est), Brad Raffensperger, a informat joi cu privire la „o înregistrare video menită să arate un imigrant haitian având asupra lui mai multe cărţi de identitate din Georgia şi pretinzând că a votat de mai multe ori".
FBI, ODNI şi CISA au confirmat că „agenţi de influenţă rusă au fabricat" această înregistrare video. Moscova a denunţat sâmbătă aceste „acuzaţii fără fundament" şi „toate insinuările asupra „maşinaţiunilor ruse" drept „nişte calomnii răuvoitoare".
Nu este pentru prima dată în timpul acestei campanii prezidenţiale americane când Washingtonul acuză Moscova, dar şi Teheranul, că desfăşoară operaţiuni de dezinformare pe reţelele sociale pentru a provoca revolte.
La fel ca în timpul campaniei victorioase a lui Donald Trump în 2016, Rusia a negat orice activitate de destabilizare pe internet şi a dat asigurări că „respectă voia poporului american".
Sursa: digi24.ro
Liderul trupei Rammstein, condamnat de un tribunal rus să plătească sute de mii de dolari
Un tribunal rus a decis că Till Lindemann, cunoscutul solist vocal al trupei germane de rock Rammstein, trebuie să plătească 638.800 de euro (aproximativ 675.000 de dolari) pentru anularea unui concert care urma să aibă loc în regiunea Tver din nord-vestul Rusiei, relatează luni agenția rusă de presă de stat TASS.
Elon Musk ia în derâdere contraofensiva Ucrainei: ”Atât de multă moarte, pentru atât de puțin”. Mesaj: ”Să se ducă dracului!”
Elon Musk – pe care oficialii ucraineni l-au criticat recent pentru că a blocat un atac asupra flotei ruse de la Marea Neagră – a luat în derâdere succesul contraofensivei de vară a Ucrainei de duminică.
Un hairstylist celebru de la Hollywood a fost ucis de soție și de amantul ei, un star porno
Fabio Sementilli era la vârful carierei sale aranjând părul vedetelor de la Hollywood, înainte ca viața sa să fie curmată după ce a fost înjunghiat în propria casă. Totul, sub ochii soției sale, care urmărea live scena pe un telefon mobil, în timp ce-și făcea cumpărăturile.
Comentarii facebook