Tânără din R.Moldova, găsită moartă în Italia. Cadavrul se afla într-un apartament gol

O tânără de 26 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă într-un apartament din Cadoneghe, provincia Padova din Italia, în noaptea de joi spre vineri, 18 octombrie 2024.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 22 octombrie 2024, 13:23   325
Italia

Lângă corpul neînsuflețit al femeii au fost descoperite doze de heroină, ceea ce sugerează o posibilă moarte prin supradoză.

Tragedia s-a petrecut într-un apartament în care tânăra fusese găzduită temporar de un bărbat pe care-l cunoscuse în zona gării și, văzând-o într-o situație dificilă, i-a oferit adăpost pentru câteva zile.

Potrivit cotidianului Il Mattino di Padova, ancheta este coordonată de procurorul Silvia Golin, care ar putea dispune o autopsie pentru a confirma cauza morții.

Dacă se va stabili că decesul a fost rezultatul unei supradoze, se va deschide o investigație pentru a identifica sursa drogurilor, ceea ce ar putea conduce la acuzații de moarte ca urmare a altor infracțiuni.

Circumstanțele legate de găzduirea femeii și posibila implicare a altor persoane în decesul acesteia urmează să fie analizate în cadrul anchetei desfășurate de autorități.

sursa: rotalianul.com