(FOTO) Caz de sclavie la o stână din România

Autoritățile efectuează, miercuri, 16 octombrie, percheziții la o stână din Covasna, într-un dosar în care sunt cercetate acuzații de trafic de persoane. Procurorii bănuiesc că șase persoane au fost racolate din gări și forțate să muncească. Trei suspecți, membri ai aceleiași familii, se află acum în custodia poliției.

publicat de Veronica Ciortan
miercuri, 16 octombrie 2024, 20:01   32
Sclavie

În cadrul operațiunii de amploare din toată țara, procurorii au descins și la o familie din Covasna, acuzată că a exploatat cel puțin șase persoane. Victimele au fost racolate din gările din Brașov și București. Au fost puse apoi să munceacă în condiții inumane, în ultimul an. Erau abuzate în permanență și obligate să locuiască în adăposturi improvizate, murdare, în care era foarte frig, spun procurorii. Cei trei suspecți se află în custodia poliției și sunt audiați, fiind vorba despre trei persoane în vârstă de 23, 38 și 47 de ani, membri ai aceleași familii. În ceea ce privește victimele, cele șase persoane care au fost abuzate în ultimul an au fost preluate de serviciile de asistență socială.

Sclavie

Sclavie

Sclavie

Sclavie

Sursa: digi24.ro

Protestatari violenți împotriva unei gale pro-Israel s-au bătut cu forțele de ordine, în Franța

Ciocniri la Paris au avut loc între forțele de ordine și protestatarii ieșiți în stradă împotriva unei gale organizate miercuri seară în sprijinul Israelului de către extremiști de dreapta franco-israelieni. Printre invitați, au fost personaje cu opinii în mod deschis anti-arabe, printre care ministrul israelian de Finanțe, cunoscut pentru pozițiile sale extremiste.