Hamilton și Russell ,,i-au aruncat mănușa” lui Verstappen
Mercedes a avut un start dezamăgitor de sezon, neavând niciun pilot pe podium la primele două curse, în Bahrain și Arabia Saudită. Perspectivele erau sumbre și pentru Marele Premiu al Australiei, dar situația s-a schimbat radical după sesiunea de calificări.
Max Verstappen a fost cel mai rapid și va pleca din pole-position, dar misiunea sa de a obține primul succes la Antipozi nu va fi deloc simplă. George Russell și Lewis Hamilton vor pleca de pe locurile 2 și 3 ale grilei de start, iar diferențele relativ mici față de campionul mondial au creat un entuziasm uriaș în tabăra Mercedes.
Cei doi piloți ai echipei germane sunt conștienți că Verstappen este în continuare cel mai rapid, dar nu s-au ferit să afirme că vor încerca să meargă la victorie în cursa de duminică, transmite eurosport.ro
"Nu ne așteptam la asta, asta este sigur. Am muncit enorm la fabrică și aici în Melbourne și a fost o sesiune wow pentru noi. Mașina se simțea vie; turul de la final a fost chiar la limita, trebuie să fiu sincer. Am fost puțin dezamăgit că nu am obținut pole-position.Trebuie să mergem pentru victorie. Max va fi extrem de rapid, nu se poate ascunde asta. Cred că este dificil să depășești pe acest circuit, așa că startul, turul 1, va fi vital. Red Bull are o viteză maximă extraordinară, așa că va fi foarte greu să lupți cu Max, dar hai să vedem cum ne descurcăm... Dacă este o oportunitate, vom încerca să profităm de ea.", a spus Russell, citat de F1.com.
"Sunt atât de fericit cu acest rezultat. Acest lucru este total neașteptat. Cu adevărat, sunt foarte mândru de echipă. George a făcut o treabă fantastică astăzi, așa că să fim în primele două rânduri este, sincer, un vis pentru noi. Cu toții muncim cât de mult putem pentru a reveni în față, așa că a fi atât de aproape de Red Bull este incredibil, sincer. Sper că mâine le putem pune probleme și sperăm că vremea este bună", a completat Hamilton.
Pentru Mercedes va fi o ocazie mare de a se apropia de Red Bull în clasamentul piloților, deoarece Sergio Perez a ieșit în decor în calificări și va pleca de pe ultimul loc al grilei de start. Deși e de așteptat ca maxicanul să recupereze, e greu de crezut că poate aspira la podium, deci Russell și Hamilton vor putea adăuga puncte prețioase în dreptul lor și al echipei. Nu trebuie neglijat nici Fernando Alonso, care va pleca al 4-lea, dar nici piloții Ferrari, care vor căuta revanșa după evoluțiile slabe din calificări (Sainz a terminat pe 5, iar Leclerc pe 7).
Povestea fascinantă a lui Rodri, mai mult decât un om care dă cu piciorul în minge
Rodrigo Hernández Cascante, cunoscut în lumea fotbalului drept Rodri, a primit, luni, aproape de miezul nopții trofeul „Ballon d'Or 2024“. Gala de la Paris a fost precedată de un fiasco, cu decizia revoltătoare a clubului Real Madrid.
Petrocub este în fața unei noi provocări pe arena internațională. Echipa din Hâncești se va confrunta cu campioana Poloniei
Petrocub Hâncești, campioana Republicii Moldova, va juca mâine în etapa a doua a grupei unice a Ligii Conferințelor. Adversară va fi Jagellonia Białystok, iar "leii" din Hâncești susțin că sunt pregătiți să înfrunte o nouă echipă valoroasă.
Măsuri sporite de securitate pentru meciul Franţa-Israel, din Liga Naţiunilor
Prefectul poliţiei din Paris, Laurent Nuñez, a anunţat joi că la meciul Franţa - Israel, din Liga Naţiunilor, programat la 14 noiembrie, vor exista „măsuri sporite de securitate atât în interiorul, cât şi în exteriorul” Stade de France, relatează AFP.
Comentarii facebook