EXCLUSIV // (DOC) Unde a dispărut alin.2 ,,grup criminal organizat”? Ordonanța privind începerea urmăririi penale în baza plângerii depuse de Alexei Paniș
Procuratura Anticorupție (PA) verifică acțiunile unor angajați ai Centrului Național Anticorupție (CNA). O dovadă în acest sens a fost făcut public, printr-un răspuns al Procuraturii Anticorupție (PA), prezentat de judecătorul Alexei Paniș.
„(…)La data de 8 noiembrie 2022, Președinta RM Maia Sandu a refuzat numirea până la atingerea plafonului de vârstă a judecătorului Alexei Paniș. La baza refuzului său, Președinta a invocat informații primite de la Centrul Național Anticorupție. Contrar motivului indicat în refuzul Președintei, CNA i-a transmis magistratului și Consiliului Superior al Magistraturii o informație diametral opusă, ceea ce l-a făcut pe judecător să suspecteze că informațiile din corespondența CNA către Președinta RM au fost falsificate, cu scopul ca dânsul să nu fie numit la plafon. La 14 februarie 2024, Procuratura Anticorupție i-a confirmat lui Alexei Paniș demararea cauzei penale în cadrul căreia sunt investigate acțiunile pretins ilegale ale CNA de săvârșire a infracțiunii de fals în acte publice în interesele un grup criminal organizat (art.332 alin.(2) lit.c) Cod penal). Procuratura Anticorupție l-a mai informat pe Alexei Paniș că în cadrul aceleași cauze cercetează plângerea sa de efectuare ilegală de către CNA a măsurilor speciale de investigații în privința magistratului, solicitate de Comisia de Pre-Vetting și tăinuite de aceasta(…)”, se arată în declarația judecătorului Paniș.
La scurt timp, aceeași instituție, a publicat un comunicat prin care anunță că, Procuratura Anticorupție investighează infracțiunea prevăzută de art. 332 dar fiind deja modificat alin. (1) din Codul penal, adică fals în acte publice și anume ,,înscrierea de către o persoană publică, în documentele oficiale a unor date vădit false ... dacă aceste acțiuni au fost săvârșite din interes material sau din alte interese personale.”.
Aceste modificări făcute de Procuratura Anticorupție trezesc mari semne de întrebare, după ce PulsMedia a intrat în posesia unor documente exclusive. Astfel, potrivit ordonanței cu privire la începerea urmării penale se menționează că, procurorul în Procuratura Anticorupție Victoria Furtună, examinând materialele acumulate în baza actului de sesizare în Registrul nr.1 de evidență a cererilor și comunicatorilor despre infracțiuni al Procuraturii Antiocorupție sub numărul 1-131 pr/23 din 27 noiembrie 2023, a dispus: ,,începerea urmării penale pe faptul - fals în acte publice săvârșite prin înscrierea de către o persoană publică în documentele oficiale a unor date vădit false săvârșite în interesul unui grup criminal organizat, infracțiuni prevăzute de art.332 alin (2) lit. c) din codul penal”.
Potrivit acelorași documente, reiese că, pentru a ascunde unele fapte pretins ilegale, documentelor elaborate le-au fost atribuit gradul de secretizare ,,confidențial”.
Astfel, procurorul Victoria Furtună a subliniat că ,,la 18 mai 2022 angajații CNA, conform celor relatate supra, cunoscând deciziile organelor de control aferent bănuielilor rezonabile indicate în sesizarea SIS, continuându-și acțiunile ilegale, acționând organic și sub aceeași rezoluție infracțională cu persoane necunoscute în vederea tăinuirii infracțiunii, expediază Aparatului Președintelui Republicii Moldova, scrisoarea cu nr. 02/246 ”r” cu anexe, Paniș Alexei, însă conștientizând că acțiunile date pot fi urmărite penal, au atribuit documentelor elaborate gradul de secretizare ,,confidențial”, a căror divulgare neautorizată poate dăuna intereselor și/sau securității Republicii Moldova.”.
Am solicitat o reacție de la magistratul Alexei Paniș, dar până la ora publicării, nu am primit un răspuns.
Presa din Ucraina: Mită de zeci de mii de dolari pentru trei judecători de la Curtea de Apel Chișinău, ca să-l elibereze pe un escroc care a fraudat militarii ucraineni cu 46 de milioane de hrivne
În această vară, în urma unei operațiuni speciale a poliției ucrainene în Moldova, au fost reținuți 10 escroci care au fraudat 450 de militari AFU cu 46 de milioane de grivne. Din cauza lipsei transportului promis, 20 de oameni au murit.
Veronica Mihailov-Moraru: Reforma justiției nu poate fi luată de la zero. Nu am primit niciun reproș de la Maia Sandu sau Dorin Recean
Deși președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean, dar și mai mulți deputați din PAS au declarat public despre faptul că sunt nemulțumiți de progresele pe reforma justiție și aceasta ar fi, la moment, cea mai importantă problemă din țară, ministra Veronica Mihailov-Moraru susține că niciunul dintre oficialii de rang înalt nu i-a exprimat reproșuri ei personal în acest sens.
R.Moldova din nou pierde la CtEDO, după ce o femeie a fost declarată incapabilă și lăsată fără copii
Curtea Europeană a Drepturilor Omului condamnă Republica Moldova pentru încălcarea drepturilor unei femei declarate incapabile, din cauza unei boli psihice, anunță Promo-LEX. Astfel, statul este obligat să-i plătească victimei daune morale în valoare de 5.000 euro.
Comentarii facebook