Milioane de dolari ascunși într-o canapea și acuzații lansate de un fost șef al spionajului: Ce este „Farmgate”, scandalul care a zguduit din temelii partidul fondat de Nelson Mandela
Trei persoane inculpate pentru intrarea prin efracție și furarea de valută în valoare de milioane de dolari din ferma pentru vânătoare a președintelui sud-african Cyril Ramaphosa urmează să apară luni în fața instanței, la doi ani după ce așa-zisul dosar „Farmgate” a declanșat un scandal uriaș în Africa de Sud din cauza detaliilor sale, relatează Reuters.
Scandalul aproape l-a forțat pe Ramaphosa să demisioneze din fruntea partidului său, Congresul Național African (ANC), la sfârșitul lui 2022. Sumele în valută fuseseră găsite într-o canapea de la ferma Phala Phala a președintelui sud-african.
Ramaphosa a negat ferm că banii găsiți la ferma sa ar fi provenit din afaceri ilicite, iar cea mai importantă instituție anti-corupție din Africa de Sud a declarat în iunie anul trecut că nu a descoperit indicii privind comiterea oricărei infracțiuni.
Însă apariția informațiilor și scandalul pe care l-au declanșat au făcut ca ANC, partidul fondat de Nelson Mandela, să își piardă în luna mai, pentru prima oară după 30 de ani, majoritatea în parlamentul sud-african.
Cum a început scandalul „Farmgate”
Informațiile au apărut la lumină când Arhur Fraser, fostul șef al serviciului de spionaj al Africii de Sud, a intrat într-o secție de poliție în iunie 2022 și l-a acuzat pe președinte de spălare de bani, corupție și mușamalizarea furării unei sume mari de bani.
Fraser le-a spus polițiștilor că hoții care au călcat ferma lui Ramaphosa au găsit cel puțin 4 milioane de dolari în valută străină, sumă ascunsă în mobilier, și că au fugit cu banii. Potrivit acestuia, faptele s-au petrecut în februarie 2020.
Poliția sud-africană a deschis o anchetă, în timp ce oponenții politici ai președintelui și presa sud-africană au pus semne de întrebare cu privire la proveniența banilor și dacă ei au fost declarați autorităților fiscale.
Ramaphosa a admis că a fost victima unui furt la ferma sa, dar a declarat că hoții au plecat cu o sumă mult mai mică de bani și că banii au provenit din vânzarea animalelor vânate.
Cei 3 suspecți au fost arestați în luna noiembrie a anului trecut.
Scandal în partidul fondat de Nelson Mandela
Dosarul a fost unul profund stânjenitor pentru Ramaphosa, care se prezintă de ani de zile drept un opozant puternic al corupției. În pofida scandalului uriaș, tentativele opoziției sud-africane de a-l înlătura din funcție pe președinte au eșuat.
În 2018 Ramaphosa a forțat demisia din funcție a fostului președinte sud-african Jacob Zuma, de asemenea un membru și fost lider al ANC, după ce acesta a fost implicat într-un dosar de corupție. Prima promisiune a noului președinte a fost tocmai să ia măsuri împotriva acestui flagel care macină țara africană de decenii.
Ramaphosa a condus ANC la alegerile de anul acesta și a reușit să își asigure un al doilea mandat de președinte, însă partidul și-a pierdut majoritatea parlamentară pentru prima oară în ultimele 3 decenii și a fost forțat să împartă puterea cu formațiuni de opoziție mai mici.
După formarea noului guvern, Helen Zille, unul dintre liderii coaliției guvernamentale, a declarat că Ramaphosa va fi protejat de orice tentativă de a-l pune sub acuzare.
Ancheta desfășurată de Protectorul Public Kholeka Gcaleka nu a găsit dovezi care să sugereze că Ramaphosa și-a încălcat jurământul depus la preluarea mandatului sau că acesta s-ar fi expus unui conflict de interese între îndatoririle sale constituționale și interesele sale private.
În Africa de Sud Protectorul Public este o instituție care combină atribuții care în alte țări sunt de competența parchetului general și a avocatului poporului.
Mulți sud-africani nu au fost convinși de investigație în condițiile în care raportul care a prezentat concluziile sale nu a precizat dacă suma uriașă găsită la ferma președintelui a fost declarată autorităților fiscale.
Protectorul Public a declarat că acest subiect nu intră în sfera atribuțiilor sale.
Însă începerea acum a procesului celor 3 persoane acuzate de furtul de la ferma lui Ramaphosa pune din nou sub lumină dosarul controversat.
Rezultatele alegerilor legislative din Georgia confirmă victoria partidului de guvernământ pro-rus. Opoziția acuză guvernul că a cumpărat voturi
Rezultatele finale ale controversatelor alegeri legislative desfăşurate la sfârşitul lunii octombrie în Georgia au confirmat victoria partidului de guvernământ, Visul Georgian, a anunţat sâmbătă Comisia Electorală, după ce opoziţia a denunţat că votul a fost "furat", iar Occidentul a cerut investigaţii.
Un turist a fost arestat în Dubai din cauza unei legi puțin cunoscute
Un turist din Marea Britanie care s-a angajat și a lucrat timp de mai multe luni în Dubai riscă închisoarea din cauza unei legi mai puțin cunoscute de către străini, adoptată recent de Emiratele Arabe Unite cu scopul declarat de a combate infracțiunile cibernetice.
Tesla are cea mai mare rată de accidente mortale dintre toate mărcile de automobile
Vehiculele Tesla au cea mai mare rată a accidentelor mortale dintre toate mărcile de mașini din America, potrivit unui studiu recent care a analizat datele oferite de Sistemul de raportare a analizei deceselor din SUA (FARS).
Comentarii facebook