Rusia va evacua alte mii de persoane din regiunea Kursk atacată de Ucraina

Autorităţile din regiunea Kursk din Rusia au decis să evacueze populaţia din districtul Gluşkov, a declarat miercuri seara guvernatorul interimar Aleksei Smirnov, pe fondul avansului continuu al forţelor ucrainene în regiunea de frontieră, relatează Reuters.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 15 august 2024, 16:04   49
news

Districtul se învecinează direct cu Ucraina şi are o populaţie de aproximativ 20.000 de persoane, iar Smirnov a declarat pe Telegram că poliţia şi alte organisme de stat vor coordona procesul de evacuare.

Ucraina a declarat miercuri că invazia sa transfrontalieră a avansat cu unul până la doi kilometri în regiunea Kursk de la începutul zilei şi că trupele sale au alungat forţele Moscovei din oraşul de frontieră Sudja.

Oficialii ruşi au declarat că aproape 200.000 de persoane au fost evacuate în urma incursiunii ucrainene

Totodată, înaltul Comisariat ONU al Drepturilor Omului (OHCHR/HDCH) a cerut Rusiei să-i dea acces în regiuni ruse afectate de conflict, inclusiv în Kursk, teatrul de săptămâna trecută al unei ofensive-surpriză a Kievului, relatează AFP.

”Biroul ONU al Drepturilor Omului a trimis o cerere autorităţilor ruse pentru a facilita accesul Biroului în zone ale Federaţiei ruse atinse de ostilităţi, inclusiv regiunile Belgorod, Briansk şi Kursk, în cadrul mandatului nostru de supraveghere şi evaluare a drepturilor omului”, anunţă o purtătoare de cuvânt, Liz Throssell.

Ea precizează că această cerere a fost trimisă miercuri. Înaltul Comisariat ONU al Drepturilor Omului a trimis deja în  mai multe rânduri cereri de acces în teritorii ucrainene controlate de Rusia şi pe teritoriul rus.

În general, ”cerem întotdeauna acces”, i-a răspuns altă purtătoare de vuvânt a Înaltului Comisariat ONU, Ravina Shamdasani, unui jurnalist rus care a întrebat-o despre acest lucru marţi, într-o conferinţă de presă regulată a ONU.

”Pot să spun că pentru ni, în orice situaţie de criză, în fapt, aşa cum a spus Înaltul Comisar, trebuie să avem o prezenţă globală. Dar mai ales atunci când este vorba despre situaţii de criză, cu acces, suntem în măsură să facem mult mai mult decât putem face de la distanţă”, a adăugat ea.

Războiul din Ucraina face ravagii de la 24 februarie 2022, când a început invazia rusă.

La 6 august, forţele Kievului au pătruns în regiunea Kursk şi au luat trupele ruse pe nepregătite în cea mai mare incursiune a unei armate străine pe teritoriul rus de la al Doilea Război Mondial.

Ministrul ucrainean de Interne Igor Klîmenko a anunţat că Ucraina vrea să creeze ”o zonă-tampon” în regiunea Kursk, pentru a-şi proteja populaţia de la frontieră de bombardamente ruse.

sursa: news.ro