Va fi aplicat un nou mecanism de facturare a energiei regenerabile
Din 1 ianuarie 2024, va fi aplicat un nou mecanism de facturare a energiei regenerabile. În acest sens, cabinetul de miniștri a aprobat, la propunerea Ministerului Energiei, modificări la Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.
Una dintre noutățile inițiativei legislative este tranziția de la contorizarea netă la facturarea netă, pas necesar pentru a face actualul sistem de energie regenerabilă mai echitabil, mai ordonat, nediscriminatoriu, la care să aibă acces cât mai mulți cetățeni. Tendința din ultimele luni arată că există un interes sporit pentru instalațiile fotovoltaice, investiție care se răscumpără mai rapid, spre deosebire de alte tehnologii, iar în condițiile prețurilor actuale se recuperează de două ori mai repede decât până la criza energetică și începerea războiului din Ucraina.
De asemenea, potrivit documentului, proprietarii de apartamente din blocurile multietajate vor putea instala parcuri de energie regenerabilă pentru consum propriu. Acestea se vor putea afla la o altă adresă decât locul de consum, cu condiția că ambele adrese se află în raza aceluiași furnizor.
Proiectul își propune să soluționeze problemele care împiedică dezvoltarea sectorului energiei regenerabile atât pentru componenta energie electrică, utilizarea energiei regenerabile în transporturi, cât și pentru dezvoltarea sectorului încălzire și răcire. Totodată, proiectul își propune să stimuleze investițiile în energia verde.
Totodată, urmare a modificărilor formulate, Executivul ar urma să anunțe licitații pentru parcuri eoliene și fotovoltaice mari, în total puterea instalată în cazul eolienelor fiind de 105 MW și de 60 MW a panourilor fotovoltaice. Parcurile ar urma să fie instalate până în 2025.
Republica Moldova și-a stabilit drept țintă națională pentru anul 2030 ca nu mai puțin de 30% din volumul energiei electrice consumate să fie din surse regenerabile. În prezent, regenerabilele reprezintă 6%.
Documentul aprobat a fost consultat pe larg cu mediul de afaceri și alte părți interesante, iar adoptarea lui va permite primirea unor finanțări externe.
Prețurile la carburanți tot mai stabile
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că în prima jumătate a lunii noiembrie, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o oscilație temperată care se încadrează într-un coridor de +/- 2-3 bani/zi.
Producția de energie verde în Moldova s-a dublat
Conform datelor Energocom, în al treilea trimestru al anului 2024, compania de stat a achiziționat peste 1,1 milioane MWh de energie electrică, atât de pe piața locală, cât și de pe bursa OPCOM din România. Energocom achiziționează energie electrică din patru surse: 82% de la MoldGRES, 11% de pe OPCOM, 6% de la producătorii de energie regenerabilă și 1% de la CET-uri.
Creștere cu peste 29% a veniturilor din impozitele achitate de moldovenii care dau în chirie locuințe prin Booking și Airbnb
Serviciul Fiscal de Stat anunță că încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 29,5% în primele 10 luni ale anului 2024 și constituie 60,7 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2023.
Comentarii facebook