(VIDEO) Preoții din Bălți nu se lasă de politică. Un trimis de-al lui Marchel, prezent la lansarea unui candidat controversat
Febra electorală este în toi, iar prezența unor preoți la evenimente politice intensifică suspiciunile privind influența bisericii în alegerile din Republica Moldova. Hirotonit acum nouă ani de episcopul Marchel, preotul Serghei Ciunciuc, slujitor la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Bălți, a participat recent la lansarea Victoriei Furtună în campania electorală, candidat asupra căreia planează suspiciuni că ar fi susțință de fugarul Ilan Șor, scrie Nordinfo.MD.
„Bună ziua la toți. Eu sunt părintele Serghei, sunt din acest oraș. Aici m-am născut și crescut. Vreau să vă mulțumesc pentru bunele dumneavoastră intenții față de întreaga noastră țară. Vreau să vă rog ca, atunci când veți deveni președinta țării, să nu uitați de credința noastră ortodoxă, pentru a o păstra unită”, declara atunci Serghei Ciunciuc, preot, Biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din Bălți.
Deși a fost martor al speculațiilor lansate de Victoria Furtună cu privire la Uniunea Europeană și viitorul țării, tânărul slujitor al Domnului neagă orice susținere politică, declarând că biserica are nevoie de unitate.
Jurnalist: -Tot mai des auzim că Victoria Furtună este candidata lui Șor, un politician fugar din țara noastră, un politician care are legături cu Federația Rusa, un stat agresor, un stat care a început războiul din Ucraina, din cauza căruia mor mii de copii, oameni, femei. Și dumneavoastră susțineți..
Serghei Ciunciuc: – Dar oare nu scrie că Victoria Furtună este independentă?
Jurnalist: – Dumneavoastră o susțineți pe doamna Furtună?
Serghei Ciunciuc: – Eu nu susțin pe nici un candidat, absolut, dar vreau ca biserica noastră să fie unită în credința ortodoxă. Să nu fie dezbin în biserică. Iată eu pentru asta sunt cu două mâini pentru oricine.
Jurnalist: – Dar de ce ați fost la lansarea doamnei Fortună dacă spuneți că nu o susțineți?
Serghei Ciunciuc: – Eu încă o dată spun. Asta este alegerea fiecărui cetățean.
Tatăl tânărului preot, Petru Ciunciuc, care este și secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești, dar și parohul bisericii în care Serghei Ciunciuc slujește, declară că, de fapt, politica se implică în biserică. Merită de menționat și faptul că familia Ciunciuc a fost prezentă la adunarea preoților din 24 septembrie, la catedrala „Sfinților Împărați Constantin și Elena”, atunci când arhiepiscopul de Bălți și Fălești, Marchel a făcut campanie electorală în favoarea Victoriei Furtună.
„O femeie firavă, o creștină, o mamă duioasă și soție cinstită, Victoria Furtună s-a ridicat împotriva acestora. Permiteți-mi în numele dumneavoastră să-i mulțumim și să-i dorim la mai mult și mai mare, să ajungă și ea factor decizional în țară pentru că este capabilă să producă legi creștinești”, a spus atunci arhiepiscopul de Bălți și Fălești, Marchel.
„Tot timpul pledez pentru ceea ca biserica să nu fie implicată în politică, dar și tare mi-ar părea bine ca nici politica să nu se implice în biserică. Din păcate, în ultimul timp, se implică foarte tare politica în biserică, nu biserica în politică. Eu nu pledez pentru aceasta, nu îndemn niciodată. Cred că n-ați auzit de la mine așa ceva în biserică, de când sunt preot nu pledez pentru nimic. Fiecare își spune părerea lui, fiecare are cap pe umeri și lasă să se gândească”, a spus Petriu Ciunciuc, secretarul Eparhiei de Bălți și Fălești, parohul Bisericii „Sf. Cuv. Parascheva” din Bălți.
Petru Ciunciuc a ezitat să explice jurnaliștilor Nordinfo, de ce fiul său a luat cuvânt la evenimentul politic din centrul municipiului Bălți.
Jurnalist: – Părinte, ultima întrebare. Dumneavoastră ați spus că niciodată nu v-ați implicat, dar fiul dumneavoastră a fost prezent săptămână trecută..
Petriu Ciunciuc: – N-a fost implicat niciodată, nici fiul meu..
Jurnalist:- Săptămâna trecută a fost prezent la lansarea doamnei Furtună. A venit și cu un discurs.
Petriu Ciunciuc: – S-a dus să vadă ce-i acolo, nu înseamnă că s-a implicat.
Jurnalist:- Dar a venit cu un mesaj de susținere.
Petriu Ciunciuc: – Mulțumesc, la revedere.
Am încercat să obținem o reacție și de Arhiepiscopul Marchel, dar acesta a declarat nu are timp pentru discuții.
„Nicolai nu am timp. Nu am timp, mă scuzi….”, a spus scurt PS Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești.
Expertul WatchDog, Valeriu Pașa, susține că ceea ce fac unii preoți este ilegal și trebuie să fie investigat și pedepsit conform legii. Implicarea bisericii în politică și alegeri este interzisă.
„Ceea ce se întâmplă cu eparhiile din nordul Moldovei este o mare rușine pentru biserica ortodoxă din Moldova. Pentru mine nu mai este un secret că Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, lucrează în interesele lui Ilan Șor și a atras în această schemă, ilegală de altfel, și clerul din subordinea sa. Este absolut rușinos cum fețele bisericești se lasă atrase în campanii electorale de către un escroc. În acest fel, preoții discreditează tot ceea ce propăvăduiesc ei de la arvon: nu fura, nu minți”, a conchis Valeriu Pașa, expert al comunității WatchDog.md.
Amintim că, în ultimele zile, apar tot mai multe dovezi ai faptului că Victoria Furtună este susținută de fugarul Ilan Șor. Mai mult, aceasta și- a demonstrat aspiraţiile pro-ruse şi atunci când și-a făcut prima lansare de la Tiraspol, capitala republicii nerecunoscute din stânga Nistrului, pe fundalul unui monument sovietic și a steagului nerecunoscut al regiunii.
La Bălți, aceasta a venit cu mai multe sperietori despre Uniunea Europeană și a declarat că nu va participa la referendum.
Popșoi va efectua o vizită de lucru la Bruxelles
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, va efectua, pe data de 18 noiembrie 2024, o vizită de lucru la Bruxelles, pentru a participa, în marja Consiliului Afacerilor Externe, la o reuniune cu miniștrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene.
Importanța alegerilor din România pentru Moldova: „Ne dorim ca la aceste alegeri să iasă cetățenii români originari din Republica Moldova”
Cetățenii moldoveni văd ajutorul acordat de București Chișinăului, iar din acest motiv persoanele care au cetățenie română participă mai activ la alegerile de peste Prut, consideră Adrian Dupu.
Maia Sandu participă la Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice, desfășurată în Azerbaidjan
Președinta Maia Sandu participă, astăzi, la cea de-a 29-a sesiune a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite cu privire la schimbările climatice (COP29), desfășurată la Baku, Azerbaidjan. Evenimentul este găzduit de Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, și de Secretarul General al Națiunilor Unite, António Guterres.
Comentarii facebook