Femeie amenințată cu pistolul de un inspector cadastral, la primăria orașului Sîngerei

O femeie ar fi fost amenințată cu un pistol de către un inspector cadastral. Incidentul ar fi avut loc în această dimineață, în jurul orei 09:00, în incinta primăriei orașului Sîngerei, susțin sursele PulsMedia.MD.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 10 iulie 2023, 14:57   854
Săngerei

Sursele susțin că este vorba despre o femeie de 56 de ani care a alertat poliția despre faptul că un individ, în timp ce se afla în incinta administrației locale, ar fi scos un pistol din toc, l-ar fi încărcat, iar ulterior l-ar fi îndreptat în direcția ei și ar fi amenințat-o cu moartea.

La fața locului s-a deplasat imediat un echipaj al poliției care a stabilit că pistolarul ar fi un inspector cadastral care arendează un birou în incinta primăriei.

Femeia ar fi venit ca să ridice o mapă cu acte, dar și pentru a anula cererea depusă anterior pentru oferirea servicilor cadastrale, din motiv că inspectorul cadastral nu și-ar îndeplinit obligațiunile.

 În timpul discuției într-e ei s-a iscat o ceartă, în urma căreia inspectorul cadastral a scos din toc pistolul de model  Sig Sauer  cu calibrul 9x19 mm,  pe care o deține legal,  și a amenințat-o pe femeie.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.