(FOTO) Un șofer ar fi șters putina, după ce „și-a lăsat” BMW-ul fără roți într-un gard, la Briceni
Un șofer a fugit de la fața locului, după ce s-ar fi izbit cu BMW-ul într-un obstacol, în urma căruia a rămas fără cel puțin două roți. Accidentul a avut loc noaptea trecută pe o stradă din Corjeuți, raionul Briceni, susțin sursele PulsMedia.MD.
Solicitată telefonic, Svetlana Talpă, ofițerul de presă al IP Briceni a confirmat informația pentru PulsMedia.MD și a declarat că accidentul a avut loc în jurul orei 23:00.
„Un locuitor din satul Corjeuți a sesizat poliția din Briceni cu privire la producerea unui accident rutier. Potrivit apelantului, un automobil de model BMW a lovit gardul gospodăriei sale și a părăsit ulterior locul accidentului.În prezent, polițiștii Inspectoratului de Poliție Briceni întreprind măsuri pentru identificarea și localizarea șoferului implicat, precum și pentru stabilirea tuturor circumstanțelor accidentului. După finalizarea investigațiilor, va fi luată o decizie conform prevederilor legislației în vigoare”, a declarat Talpă.
Peste 40.000.000 de lei - datorați de o companie imobiliară investigată pentru evaziune fiscală
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță câștigul de cauză împotriva unei companii imobiliare investigate anterior pentru evaziune fiscală, care urmează să-i achite statului peste 41.000.000 lei.
(VIDEO) Trei minori au vandalizat încăperi ale Palatului de Cultură din Cahul
Au venit la discotecă, însă… s-au apucat să vandalizeze încăperi din incinta Palatului de Cultură din Cahul, acolo unde s-au adunat mai mulți tineri. S-a întâmplat în seara zilei de sâmbătă, 9 noiembrie curent.
IGP anunță despre depistarea unei drone militare, la Criuleni
Poliția Națională informează că, acum o oră, polițiștii din Criuleni au fost alertați despre depistarea unei drone în extravilanul localității Coșernița.
Comentarii facebook