Un tânăr și-a găsit sfârșitul într-o cisternă, la Basarabeasca

Un tânăr a murit, după ce s-ar fi prăbușit într-o cisternă. Tragedia a avut loc ieri-dimineață, în jurul orei 09:46, la Depoul de locomotive Nr.2 din orașul Basarabeasca, susțin sursele PulsMedia.MD.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 22 octombrie 2024, 09:16   381
Depoul de locomotive Nr.2

Astfel, potrivit surselor, efectivul gărzii Unității de Salvatori și Pompieri Basarabeasca au fost alertați despre faptul că un tânăr în vârstă de 26 de ani zace într-o cisternă cu o adâncime de aproximativ patru metri.

Salvatorii au extras victima din cisternă și au predat-o echipajului medical, însă din nefericire ultimii au putut doar să constate decesul tânărului.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Ajutorul pentru locatarii afectați de incendiul din sectorul Buiucani întârzie. Primăria așteaptă rezultatele expertizei

La aproape o lună de la incendiul care a distrus jumătate din acoperișul unei mansarde de pe strada Paris, sectorul Buiucani, locatarii nu au primit niciun ajutor și spun că, în continuare, trăiesc la rude sau prieteni. Oamenii susțin că s-au adresat, dar fără succes, la Primăria municipiului Chișinău, care a promis anterior să-i ajute.