Achitat pentru vătămare corporală gravă care a dus la deces și huliganism. Procurorii vor contesta sentința
Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea recentă de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a unei sentințe de achitare a unui tânăr de 22 de ani pentru comiterea infracțiunii de vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care s-a soldat cu decesul victimei și huliganism agravat.
Procurorii consideră sentința drept neîntemeiată și o vor contesta cu apel la Curtea de Apel Chișinău, solicitând condamnarea inculpatului pentru faptele imputate.
Conform învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat de la Chișinău, inculpatul (la acel moment în vârstă de 14 ani), la 05 august 2016, pe timp de seară, de comun acord cu doi minori, care la momentul comiterii faptei nu erau subiecţi ai infracţiunii (având 13, și respectiv, 12 ani), aflându-se în regiunea unor garaje din sectorul Botanica al mun. Chişinău, din intenţii huliganice, încălcând grosolan ordinea publică, au iniţiat un conflict cu un bărbat în vârstă de 53 de ani și un bărbat de 37 de ani. În rezultat, au aplicat faţă de ultimii forţa fizică utilizând diferite obiecte în calitate de armă (cratiță, ciomag, pietre, etc. ). Drept consecință, bărbatul de 37 de ani a suferit vătămări corporale ușoare, iar bărbatul de 53 de ani a suferit leziuni grave, care i-au cauzat decesul.
Inculpatul, a pledat nevinovat, explicând că în ziua comiterii faptei s-a aflat în sectorul centru al capitalei, la un „internet – cafe”.
Instanța a conchis că învinuirea înaintată nu şi-a găsit confirmare în cadrul cercetării judecătoreşti inculpatul urmând a fi achitat.
Peste 40.000.000 de lei - datorați de o companie imobiliară investigată pentru evaziune fiscală
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță câștigul de cauză împotriva unei companii imobiliare investigate anterior pentru evaziune fiscală, care urmează să-i achite statului peste 41.000.000 lei.
(VIDEO) Trei minori au vandalizat încăperi ale Palatului de Cultură din Cahul
Au venit la discotecă, însă… s-au apucat să vandalizeze încăperi din incinta Palatului de Cultură din Cahul, acolo unde s-au adunat mai mulți tineri. S-a întâmplat în seara zilei de sâmbătă, 9 noiembrie curent.
IGP anunță despre depistarea unei drone militare, la Criuleni
Poliția Națională informează că, acum o oră, polițiștii din Criuleni au fost alertați despre depistarea unei drone în extravilanul localității Coșernița.
Comentarii facebook