BNM a stabilit prioritățile în domeniul supravegherii băncilor în anul 2024
Banca Națională a Moldovei (BNM) va continua și în acest an să supravegheze cu prudență activitatea băncilor licențiate pentru a le menține reziliente și stabile. Aceasta în condițiile în care sistemul bancar autohton a încheiat anul 2023 cu rezultate financiare bune, băncile menținând toți indicatorii prudențiali în limitele reglementate.
Astfel, prioritățile stabilite pentru anul 2024 se referă la guvernanța corporativă, riscul de credit, riscul ratei dobânzii asociat activităților din afara portofoliului de tranzacționare, analiza, evaluarea și soluționarea vulnerabilităților sistemelor de plăți și decontare, precum și a serviciilor de plată, prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, identificarea și gestionarea eficientă a riscului asociat tehnologiilor informațiilor și comunicațiilor.
În acest sens, pe parcursul anului 2024, Banca Națională va continua evaluarea asigurării controlului corespunzător al riscurilor și existența unui proces independent și eficient de luare a deciziilor. De asemenea, BNM va continua activitățile de identificare și evaluare a riscurilor noi asociate evoluției tehnologiilor financiare și jurisdicțiilor care sunt considerate vulnerabile la activități de spălare a banilor sau de eludare a sancțiunilor internaționale. În cadrul supravegherii continue va fi monitorizată și evoluția creditelor acordate persoanelor fizice, luând în considerație creșterea acestora. Eforturile de supraveghere ale Băncii Naționale se vor mai axa pe acțiunile întreprinse în contextul tendințelor de digitalizare a serviciilor de plată și modernizării sistemului automatizat de plăți interbancare, precum și implementării în viitorul apropiat a plăților instant. Totodată, BNM va asigura supravegherea în domeniul TIC, pentru îmbunătățirea rezilienței băncilor și asigurarea unei protecții corespunzătoare împotriva amenințărilor și atacurilor cibernetice.
Pe parcursul anului trecut, s-a manifestat o temperare a intensității provocărilor la adresa băncilor, dar acestea nu au dispărut în totalitate.
În 2023, preocupările de bază ale Băncii Naționale a Moldovei în domeniul supravegherii bancare s-au axat pe gestionarea eficientă a efectelor războiului din Ucraina, precum și ale celor cauzate de inflație.
Astfel, în pofida factorilor externi negativi, indicatorii sectorului bancar s-au încadrat în limitele reglementate, reflectând, în acest mod, reziliența sectorului ca rezultat al reformelor din ultimii ani.
Prețurile la carburanți tot mai stabile
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că în prima jumătate a lunii noiembrie, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o oscilație temperată care se încadrează într-un coridor de +/- 2-3 bani/zi.
Producția de energie verde în Moldova s-a dublat
Conform datelor Energocom, în al treilea trimestru al anului 2024, compania de stat a achiziționat peste 1,1 milioane MWh de energie electrică, atât de pe piața locală, cât și de pe bursa OPCOM din România. Energocom achiziționează energie electrică din patru surse: 82% de la MoldGRES, 11% de pe OPCOM, 6% de la producătorii de energie regenerabilă și 1% de la CET-uri.
Creștere cu peste 29% a veniturilor din impozitele achitate de moldovenii care dau în chirie locuințe prin Booking și Airbnb
Serviciul Fiscal de Stat anunță că încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 29,5% în primele 10 luni ale anului 2024 și constituie 60,7 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2023.
Comentarii facebook