Bărbat din nordul țării reținut de CNA într-un dosar de trafic de influență. Ar fi pretins 60 de mii de lei pentru a influența o decizie de judecată
Un bărbat din Bălți este cercetat penal pentru trafic de influență într-un dosar deschis de CNA pe fapte de pretindere de mită pentru influențarea unei decizii de judecată. În fapt, bănuitul ar fi susținut că, prin intermediul avocatului său, ar putea convinge persoane cu demnitate publică să adopte o decizie de judecată favorabilă pentru trei inculpați, cercetați pentru huliganism.
Mai exact, bănuitul ar fi pretins 60 de mii de lei pentru a determina persoane cu demnitate publică în gestiunea cărora se afla cauza pornită în privința celor 3 persoane să adopte o decizie nonprivativă de libertate.
În conformitate cu probele administrate, 10 mii de lei urmau să-i revină avocatului, care avea rol de mijlocitor, iar 50 de mii – persoanelor cu demnitate publică.
Astfel, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți, persoana a fost reținută pentru 72 de ore și plasată în izolatorul CNA.
Peste 40.000.000 de lei - datorați de o companie imobiliară investigată pentru evaziune fiscală
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță câștigul de cauză împotriva unei companii imobiliare investigate anterior pentru evaziune fiscală, care urmează să-i achite statului peste 41.000.000 lei.
(VIDEO) Trei minori au vandalizat încăperi ale Palatului de Cultură din Cahul
Au venit la discotecă, însă… s-au apucat să vandalizeze încăperi din incinta Palatului de Cultură din Cahul, acolo unde s-au adunat mai mulți tineri. S-a întâmplat în seara zilei de sâmbătă, 9 noiembrie curent.
IGP anunță despre depistarea unei drone militare, la Criuleni
Poliția Națională informează că, acum o oră, polițiștii din Criuleni au fost alertați despre depistarea unei drone în extravilanul localității Coșernița.
Comentarii facebook