Alaiba: Comercianții vor fi obligați să aibă aparat de casă, nu se negociază
Comercianții vor fi obligați să aibă aparat de casă. Asta nu se negociază. Orice activitate comercială trebuie să fie însoțită de aparat de casă și toți să-și plătească partea corectă din impozite. Așa a comentat ministrul economiei, Dumitru Alaiba, nemulțumirile deținătorilor de patentă legate de trecerea din 1 iulie la activitatea independentă, transmite IPN.
Potrivit ministrului economiei, a rămas mai puțin de o lună până la tranziția la activitatea individuală de întreprinzător. O formă mult mai transparentă și mai civilizată de comerț. „Pentru că unii deținători de patentă mai au neclarități, am rugat mult șeful Serviciului Fiscal să dispună ca săptămâna asta toți șefii raionali ai Serviciului Fiscal să meargă prin piețe și să explice oamenilor toate detaliile tranziției”, a adăugat Dumitru Alaiba.
Adițional, fiecare deținător de patentă este sunat și i se răspunde la întrebări individual. De asemenea, oamenii vor primi în poștă informație clară, explicată pe pași. În același timp, spune el, unii patentari deja au tranzitat spre noul regim. ODA pregătește un instrument prin care oamenilor li se va compensa costul aparatului de casă.
„Țin mult la antreprenori. Orice gen de antreprenor. Iar actualii patentari sunt cei mai adevărați micro-antreprenori. Vreau să îi susținem și să-i ajutăm să se dezvolte. Știu, unii actuali patentari nu vor să accepte noile condiții. Discutăm de mai bine jumate de an. După cum am zis, aparatul de casă nu se negociază”, a adăugat Dumitru Alaiba.
Ministrul susține că noua activitate independentă oferă condiții net superioare față de ce era la patenta de întreprinzător. 1% din vânzări, aparat de casă fără plată, fără rapoarte și hârțoage, plafon de vânzări de 4 ori mai mari decât la patentă și multe alte beneficii.
În cadrul unei conferințe de presă la IPN, un grup de patentari s-a declarat nemulțumit de reformă. Ei spun că ministrul urmărește distrugerea businessului mic și mijlociu, închiderea piețelor din întreaga țară și favorizarea companiilor străine și magazinelor mari din Moldova. Ei au mai spus că alternativa patentei de întreprinzător poate fi doar impozitul unic diferențiat, fiindcă piețele și volumul de marfă este diferit.
Prețurile la carburanți tot mai stabile
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că în prima jumătate a lunii noiembrie, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o oscilație temperată care se încadrează într-un coridor de +/- 2-3 bani/zi.
Producția de energie verde în Moldova s-a dublat
Conform datelor Energocom, în al treilea trimestru al anului 2024, compania de stat a achiziționat peste 1,1 milioane MWh de energie electrică, atât de pe piața locală, cât și de pe bursa OPCOM din România. Energocom achiziționează energie electrică din patru surse: 82% de la MoldGRES, 11% de pe OPCOM, 6% de la producătorii de energie regenerabilă și 1% de la CET-uri.
Creștere cu peste 29% a veniturilor din impozitele achitate de moldovenii care dau în chirie locuințe prin Booking și Airbnb
Serviciul Fiscal de Stat anunță că încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 29,5% în primele 10 luni ale anului 2024 și constituie 60,7 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2023.
Comentarii facebook