Autoturism căutat de autoritățile din Franța, descoperit de polițiștii români de frontieră la un moldovean
Poliţiştii români de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind bun căutat de autoritățile din Franța.
În data de 28 august a.c., în jurul orei 22.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 26 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Republica Moldova.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijlocului de transport, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat, semnalare introdusă de autoritățile din Franța.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autovehiculul din Republica Moldova și nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 50.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Peste 40.000.000 de lei - datorați de o companie imobiliară investigată pentru evaziune fiscală
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță câștigul de cauză împotriva unei companii imobiliare investigate anterior pentru evaziune fiscală, care urmează să-i achite statului peste 41.000.000 lei.
(VIDEO) Trei minori au vandalizat încăperi ale Palatului de Cultură din Cahul
Au venit la discotecă, însă… s-au apucat să vandalizeze încăperi din incinta Palatului de Cultură din Cahul, acolo unde s-au adunat mai mulți tineri. S-a întâmplat în seara zilei de sâmbătă, 9 noiembrie curent.
IGP anunță despre depistarea unei drone militare, la Criuleni
Poliția Națională informează că, acum o oră, polițiștii din Criuleni au fost alertați despre depistarea unei drone în extravilanul localității Coșernița.
Comentarii facebook