Sinteza săptămânală: SV raportează încasări de peste 550 milioane de lei

În perioada 29 mai – 04 iunie 2023, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 557,7 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 13,9 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 7,8 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2022.

publicat de Anatol Chirilov
luni, 5 iunie 2023, 09:38   15
Serviciul Vamal

Totodată, în perioada 29 mai – 04 iunie 2023, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 15,6 milioane lei, ceea ce reprezintă 2,8 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 9183 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 74 388 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 19 471 și, respectiv, 14 964 traversări.

La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată, au fost constatate 21 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 65 mii de lei. 

Prețurile la carburanți tot mai stabile

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că în prima jumătate a lunii noiembrie, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o oscilație temperată care se încadrează într-un coridor de +/- 2-3 bani/zi.

Producția de energie verde în Moldova s-a dublat

Conform datelor Energocom, în al treilea trimestru al anului 2024, compania de stat a achiziționat peste 1,1 milioane MWh de energie electrică, atât de pe piața locală, cât și de pe bursa OPCOM din România. Energocom achiziționează energie electrică din patru surse: 82% de la MoldGRES, 11% de pe OPCOM, 6% de la producătorii de energie regenerabilă și 1% de la CET-uri.