Atac armat la o școală din SUA. FBI a alertat autoritățile încă de anul trecut despre băiatul acuzat că a ucis patru oameni
Băiatul acuzat că a omorât patru persoane la liceul din Georgia la care învăţa a fost audiat, anul trecut, de Poliţie, în legătură cu ameninţări anonime formulate online, a anunţat FBI, potrivit BBC, preluat de News.ro. FBI a arătat că Centrul Naţional de Operaţiuni privind Ameninţările a alertat forţele de ordine locale în mai 2023.
Colt Gray, în vârstă de 14 ani, a negat în faţa Poliţiei, în mai 2023, că se afla în spatele unor postări pe internet care conţineau imagini cu arme, avertizând despre un atac armat la şcoală. Suspectul a deschis focul, miercuri, la liceul Apalachee din oraşul Winder, omorând doi profesori şi doi elevi, afirmă anchetatorii. Alţi opt elevi şi un profesor au fost răniţi. El a fost arestat în campus şi va fi pus sub acuzare ca adult, potrivit News.ro.
Poliţia a identificat victimele ca fiind profesorii Christina Irimie şi Richard Aspinwall şi elevii de 14 ani Mason Schermerhorn şi Christian Angulo. Într-o conferinţă de presă, directorul Biroului de Investigaţii din Georgia Chris Hosey a afirmat că arma folosită a fost una „stil AR (semi-automată – n.r.)”. Într-o declaraţie, FBI a arătat că al său Centru Naţional de Operaţiuni privind Ameninţările a alertat forţele de ordine locale în mai 2023, după ce a primit ponturi anonime despre „ameninţări online de a comite un atac armat la o şcoală, la un loc şi moment neidentificate”.
Agenţia a arătat că, în decurs de 24 de ore, anchetatorii au stabilit că ameninţările veneau din Georgia. Adjuncţii şerifului i-au audiat pe băiat şi pe tatăl său, care „a declarat că are arme de vânătoare în casă, dar suspectul nu avea acces nesupravegheat la ele”, a transmis FBI. Suspectul, care avea 13 ani atunci, a negat că a formulat ameninţările online şi oficialii „au alertat şcolile locale pentru monitorizarea continuă a acestuia”: „La acel moment, nu există o cauză probabilă pentru arestare sau pentru alte acţiuni de aplicare a legii la nivel local, de stat sau federal”, se mai arată în declaraţia FBI. Şeriful Jud Smith a descris atacul ca „rău pur” şi a afirmat că ofiţerii au ajuns acolo la câteva minute de la primirea apelurilor la 911, la ora locală 10.20 (14.20 GMT). Doi ofiţeri alocaţi şcolii „l-au interceptat imediat pe suspect”, a spus şeriful, adăugând că băiatul „s-a predat imediat”.
„A tras de cel puţin 10 ori”
Băiatul a fost audiat şi a vorbit cu anchetatorii o dată după ce a fost luat în custodie, a afirmat şeriful Smith. Acesta a adăugat că nu a fost identificat un mobil al atacului şi că oamenii legii nu ştiu despre „ţinte, la acest moment”. Elevii au descris scene de haos după ce au venit alerte privind un atacator în campus. Cursurile de la Apalachee au început luna trecută, dar mulţi elevi din SUA se reîntorc la şcoală în această săptămână. Lyela Sayarath, care era în clasa presupusului atacator, a declarat pentru CNN că suspectul a plecat din încăpere la începutul unei ore de algebră.
Ea a spus că acesta a revenit şi a bătut la uşă, care se încuiase automat, dar un alt elev a refuzat să îl lase să intre după ce a observat că avea o armă. Lyela a declarat pentru CNN că atacatorul s-a dus atunci în clasa alăturată, unde a început să tragă. Marques Coleman, în vârstă de 14 ani, a spus că l-a văzut pe atacator având „o armă mare” chiar înainte să înceapă împuşcăturile. „M-am ridicat, am început să alerg, el a început să tragă.
A tras de cel puţin 10 ori”, a declarat el pentru CBS News: „Profesorul meu a început să baricadeze uşa cu bănci”, a mai adăugat el. După ce s-a ridicat, elevul spune că a văzut „unul dintre colegii mei de clasă pe jos, sângerând foate tare”, o altă fată împuşcată în picior şi un prieten împuşcat în abdomen. Acesta a fost al 23-lea atac armat de la o şcoală din SUA din 2024, potrivit unei baze de date realizate de revista Education Week, care indică 11 morţi şi 38 de răniţi în astfel de atacuri în acest an.
sursa: digi24.ro
Liderul trupei Rammstein, condamnat de un tribunal rus să plătească sute de mii de dolari
Un tribunal rus a decis că Till Lindemann, cunoscutul solist vocal al trupei germane de rock Rammstein, trebuie să plătească 638.800 de euro (aproximativ 675.000 de dolari) pentru anularea unui concert care urma să aibă loc în regiunea Tver din nord-vestul Rusiei, relatează luni agenția rusă de presă de stat TASS.
Elon Musk ia în derâdere contraofensiva Ucrainei: ”Atât de multă moarte, pentru atât de puțin”. Mesaj: ”Să se ducă dracului!”
Elon Musk – pe care oficialii ucraineni l-au criticat recent pentru că a blocat un atac asupra flotei ruse de la Marea Neagră – a luat în derâdere succesul contraofensivei de vară a Ucrainei de duminică.
Un hairstylist celebru de la Hollywood a fost ucis de soție și de amantul ei, un star porno
Fabio Sementilli era la vârful carierei sale aranjând părul vedetelor de la Hollywood, înainte ca viața sa să fie curmată după ce a fost înjunghiat în propria casă. Totul, sub ochii soției sale, care urmărea live scena pe un telefon mobil, în timp ce-și făcea cumpărăturile.
Comentarii facebook