(VIDEO) Contrabandă cu alcool etilic, dată peste cap de INI în UTA Găgăuzia

Ofițerii Direcției investigații ,,Sud” a INI în comun cu polițiștii Direcției de Poliție a UTA Găgăuzia, sub conducerea Procuraturii UTA Găgăuzia, au destructurat activitatea infracțională a unui grup criminal organizat, specializat în contrabandă cu alcool etilic

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 10 septembrie 2024, 10:03   240
IGP

Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au stabilit că membrii grupării, doi bărbați de 40 ani și 50 de ani, originari din Ceadîr-Lunga, având scopul obținerii profitului ilegal, ar fi introdus ilegal pe teritoriul țării noastre și al Ucrainei, produse accizabile sub formă de alcool etilic.

Totodată, polițiștii au constatat că suspecții își desfășurau activitatea ilegală începând cu anul 2022.

Sursa video: IGP

În rezultatul perchezițiilor efectuate la domiciliul unuia dintre suspecți, oamenii legii au depistat și ridicat 2 800 de litri de alcool etilic, dar și mai multe sticle din plastic destinate îmbutelierii produselor alcoolice, care erau păstrate în condiții neconforme.

Valoarea estimativă a alcoolului etilic ridicat constituie 400 000 de lei.

Pe acest caz a fost inițită o cauză penală pentru contrabandă cu mărfuri accizate, săvârșită de două sau mai multe persoane.

Membrii grupării sunt cercetați în stare de libertate, iar dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, aceștia riscă închisoare de la 4 la 10 ani.