Milioane de dolari, transferați din Rusia pentru coruperea alegătorilor din Moldova

Peste 15 milioane de dolari au fost transferați din Federația Rusă, în luna septembrie, pentru coruperea alegătorilor în contextul scrutinului și referendumului din 20 octombrie. 130 de mii de cetățeni au fost depistați până în prezent de către organele de drept. Banii au ajuns la lideri ai oficiilor teritoriale, cât și la activiști și simpatizați care au fost corupți pentru a vota un concurent electoral la scrutin sau a-și spune viziunea la referendum.

publicat de Veronica Ciortan
joi, 3 octombrie 2024, 18:25   31
Alegeri

Șeful IGP a menționat că banii au parvenit din conturile unei bănci din Federația Rusă și a precizat că această instituție bancară se află sub sancțiune internațională, inclusiv pe teritoriul Republicii Moldova. Ghidarea integrală a persoanelor se realizează prin boturile de Telegram, fiind coordonată de către persoane din Federația Rusă, a specificat Cernăuțeanu. Acesta a adăugat că transferurile au scopul de a perturba procesul electoral în Moldova și nu urmăresc doar coruperea nemijlocită, ci și alte acțiuni, cum ar fi organizare de flashmoburi, destabilizări și alte ilegalități. Pentru toate acestea, persoana implicată este pasibilă de răspundere, a declarat șeful IGP, scrie IPN.

În cadrul briefingului, procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a avertizat că legea este dură în acest sens, iar consecințele sunt cu mult mai grave decât valoarea transferurilor. „Oamenii care au prezentat informația personală ca să-și deschidă conturi bancare în Federația Rusă pentru asemenea scopuri riscă nu doar o amendă de peste 37 de mii de lei, ci și confiscarea tuturor transferurilor, cea mai gravă consecință fiind închisoarea. Totuși, legea prevede ca participanții la astfel de acțiuni, care autodenunță și cooperează activ cu organul de urmărire penală, pot fi eliberate de răspundere penală sau contravențională”, a specificat Veronica Dragalin, încurajând cetățenii să colaboreze cu oamenii legii.

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura Anticorupție au efectuat un șir de percheziții în cadrul cauzei penale pornită privind finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali (săvârșită în proporții mari) și pentru spălarea de bani săvârșită de un grup criminal organizat (în proporții deosebit de mari). Au fost ridicate înscrisuri de ciornă, telefoane mobile, bani în valută diferită și alte obiecte relevante pentru urmărirea penală, precizează IGP.

Potrivit lui Viorel Cernăuțeanu, peste o sută de lideri teritoriali dirijează activitatea grupului, acumulează listele cu datele de identitate a persoanelor racolate (activiști și simpatizanți) de către președinții de sector, ulterior le transmite în Rusia, pentru înregistrare și deschidere a conturilor bancare la ,,PromsveazyBank”. Fiecare lider este remunerat lunar cu suma de 250 000 de ruble, echivalentă a 45 000 lei. 

În jur de 1 900 de președinți de sector racolează și dirijează activitatea grupului de activiști și simpatizanți din sectorul deservit, acumulează listele cu datele de identitate a persoanelor racolate de către activiști și le transmite liderului teritorial, aceștia fiind remunerați lunar cu suma de 25 600 de ruble, echivalentă a 4 600 de lei. 

Aceeași recompensă le revine și altor peste 50 de mii de activiști, care racolează și dirijează activitatea grupului de simpatizanți din sectorul deservit, acumulează listele cu datele de identitate a persoanelor racolate și le transmite președintelui de sector. În schemă mai sunt implicați și remunerați cu sume de la 900 la 1800 de lei peste 70 de mii de simpatizanți, persoane racolate și instruite să voteze la referendum cu opțiunea ,,Nu”, precum și candidatul care urmează a fi votat, a constatat IGP.

Popșoi va efectua o vizită de lucru la Bruxelles

Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, va efectua, pe data de 18 noiembrie 2024, o vizită de lucru la Bruxelles, pentru a participa, în marja Consiliului Afacerilor Externe, la o reuniune cu miniștrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene.

Maia Sandu participă la Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice, desfășurată în Azerbaidjan

Președinta Maia Sandu participă, astăzi, la cea de-a 29-a sesiune a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite cu privire la schimbările climatice (COP29), desfășurată la Baku, Azerbaidjan. Evenimentul este găzduit de Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, și de Secretarul General al Națiunilor Unite, António Guterres.