Sandu a dat mâna cu Erdogan la Baku: Am discutat despre Găgăuzia
Maia Sandu a avut o întrevedere cu Recep Tayip Erdogan, în marja cea de-a 29-a sesiuni a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite cu privire la schimbările climatice (COP29). Discuțiile au vizat securitatea națională, dar și autonomia găgăuză.
„Am discutat despre pacea și stabilitatea regională, precum și despre Găgăuzia, o punte între țările noastre. Împreună, ne propunem să păstrăm limba găgăuză, declarată de UNESCO ca fiind pe cale de dispariție, dar și să salvăm cultura găgăuză, o parte importantă a identității Moldovei”, a scris președinta pe rețelele de socializare după întrevedere, anunță Realitatea.MD.
COP29, evenimentul la care s-au întâlnit Sandu și Erdogan, este principalul forum internațional dedicat combaterii schimbărilor climatice. Anual, evenimentul reunește șefi de stat și de guvern, reprezentanți ai mediului de afaceri și organizații ale societății civile, pentru a coordona eforturile globale și a propune soluții pentru depășirea urmărilor încălzirii globale.
Conform administrației prezidențiale, participarea Republicii Moldova la această conferință demonstrează angajamentul țării noastre de a proteja mediul și de a ne adapta la fenomen, consolidând colaborarea cu partenerii internaționali în acest sens.
Popșoi va efectua o vizită de lucru la Bruxelles
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, va efectua, pe data de 18 noiembrie 2024, o vizită de lucru la Bruxelles, pentru a participa, în marja Consiliului Afacerilor Externe, la o reuniune cu miniștrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene.
Importanța alegerilor din România pentru Moldova: „Ne dorim ca la aceste alegeri să iasă cetățenii români originari din Republica Moldova”
Cetățenii moldoveni văd ajutorul acordat de București Chișinăului, iar din acest motiv persoanele care au cetățenie română participă mai activ la alegerile de peste Prut, consideră Adrian Dupu.
Maia Sandu participă la Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice, desfășurată în Azerbaidjan
Președinta Maia Sandu participă, astăzi, la cea de-a 29-a sesiune a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite cu privire la schimbările climatice (COP29), desfășurată la Baku, Azerbaidjan. Evenimentul este găzduit de Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, și de Secretarul General al Națiunilor Unite, António Guterres.
Comentarii facebook