(VIDEO) Cel puţin 94 de morţi în urma exploziei unei cisterne cu combustibil în Nigeria, potrivit unui bilanţ provizoriu
Cel puţin 94 de persoane au murit în nordul Nigeriei după ce un camion cisternă ce făcuse accident a explodat în apropierea localnicilor care se adunaseră pentru a recupera combustibilul scurs, a declarat poliţia pentru CNN.
Bilanţul este de aşteptat să crească în urma exploziei, care a avut loc marţi seara târziu, în Majiya, un sat din statul Jigawa.
„Şoferul a pierdut controlul, iar cisterna s-a răsturnat şi s-a vărsat combustibil într-un şanţ de drenaj”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Jigawa, Shiisu Lawan Adam. „Ca urmare, locuitorii s-au grăbit să adune combustibilul şi atunci s-a produs explozia”, a relatat oficialul.
Adam a mai spus că cel puţin 50 de persoane au fost grav rănite, adăugând că numărul morţilor este provizoriu.
Sursa: news.ro
Protestatari violenți împotriva unei gale pro-Israel s-au bătut cu forțele de ordine, în Franța
Ciocniri la Paris au avut loc între forțele de ordine și protestatarii ieșiți în stradă împotriva unei gale organizate miercuri seară în sprijinul Israelului de către extremiști de dreapta franco-israelieni. Printre invitați, au fost personaje cu opinii în mod deschis anti-arabe, printre care ministrul israelian de Finanțe, cunoscut pentru pozițiile sale extremiste.
(FOTO) Femeie executată de soldații ruși în timp ce mergea pe o stradă din Donețk
Soldații ruși au împușcat o femeie neînarmată care mergea pe o stradă din satul Ternî, aflat pe linia frontului din regiunea Donețk, au informat Procuratura din regiunea Donețk și comisarul pentru drepturile omului Dmitro Lubieț.
Lukașenko: „Doamne ferește ca o femeie să fie aleasă președinte în Belarus”
Alexander Lukașenko, președintele autoproclamat al Belarusului, a declarat că o femeie nu poate fi președinte al Republicii Belarus.
Comentarii facebook