Un pionier al Inteligenţei Artificiale, Geoffrey Hinton, demisionează de la Google pentru a avertiza cu privire la ”pericolele” tehnologiei
Un pionier al inteligenţei Artificiale (AI) Geoffrey Hinton anunţă că a demisionat de la Google pentru a vorbi liber despre pericolele tehnologiei, după ce şi-a dat seama că computerele pot deveni mai inteligente decât oamenii cu mult mai devreme decât a anticipat atât el, cât şi alţi experţi, relatează Reuters.
”Am plecat ca să pot vorbi despre pericolele AI, fără să mă gândesc la felul cum poate afecta acest lucru Google”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter Geoffrey Hinton, citat de news.ro
El declară într-un interviu acordat cotidianului american The New York Times (NYT) că este îngrijorat de capacitatea AI de a crea imagini şi texte false convingătoare şi de a crea o lume în care oamenii ”nu vor mai fi capabili să mai ştie ce este adevărat”.
”Este greu de văzut cum poţi împiedica actori răi să o folosească în lucruri rele”, avertizează el.
Tehnologia poate înlocui rapid muncitorii şi poate deveni un pericol mai mare pe măosură ce învaţă comportamente noi.
”Puţini au crezut că aceste lucruri pot deveni mai inteligente decât oamenii”, declară el NYT.
”Majoritatea credea că mai e mult până acolo. Şi au am crezut asta. Am crezut că o să întâmple peste 30 până la 50 de ani, poate chiar mai mult. Evident, nu mai cred asta”, declară el.
Hinton afirmă în mesajul pe care l-a postat pe Twitter că Google a ”acţionat foarte responsabil” şi neagă că a demisioonat pentru a-şi critica fostul angajator.
Google, care face parte din Alphabet, contactat de Reuters, nu a răspuns imediat.
Cercetătorul-şef Google Jeff Dean declară NYT că ”rămânem angajaţi într-o abordare responsabilă a AI. Învăţăm continuu să înţelegem riscurile emergente şi totodată inovăm îndrăzneţ”.
Iron Maiden a anunțat un nou turneu mondial: „Run For Your Lives” / Primul concert din Europa va fi la Budapesta
Trupa britanică Iron Maiden a anunţat un turneu mondial, „Run For Your Lives”, care marchează 50 de ani de activitate. Turneul va începe în mai 2025 şi va dura până în 2026, notează News.ro.
Fenomen straniu în ocean. Un rechin de patru metri lungime a fost mâncat de un prădător misterios
Oamenii de știință au consemnat primul caz cunoscut în lume al unui rechin porbeagle mâncat de un prădător misterios în largul mării, la sud-vest de Bermude. Este vorba despre o femelă gestantă, originară din Oceanul Atlantic, care a fost ucisă.
(VIDEO) Shakira a părăsit brusc scena unui club din Miami, după ce a observat că un fan o filma sub fustă
Shakira a părăsit brusc scena unui club de noapte în acest weekend în Miami, în estul Statelor Unite. Din imaginile publicate pe reţelele de socializare, se pare că artista a observat că cineva din public o filma sub rochie.
Comentarii facebook