Șofer ameninţat cu pistolul pentru un loc de parcare

Doi șoferi s-au certat pe un loc de parcare, în Municipiul Hunedoara. În timpul disputei, unul dintre l-ar fi amenințat pe celălalt cu un pistol de tip airsoft.

publicat de Veronica Ciortan
miercuri, 6 noiembrie 2024, 19:01   41
Amenințate cu pistolul

Autoritățile au intervenit după ce un bărbat a reclamat la numărul de urgenţă 112 faptul că în timp ce ocupa un loc de parcare din faţa unui imobil, ar fi fost ameninţat cu un pistol de către conducătorul unui alt autoturism, din cauza parcării mașini în locul respectiv.

Poliţiştii l-au identificat rapid pe agresor care le-a predat arma şi muniţia deţinute.

„În urma verificărilor efectuate, cel bănuit de comiterea faptei a fost identificat în scurt timp: acesta este un bărbat de 37 de ani, din Hunedoara, care a relatat că ar fi avut un conflict verbal cu o persoană care a parcat pe locul său de parcare şi căreia i-ar fi arătat un pistol de tip airsoft, spre a-l intimida, dar fără a-l ameninţa. Bărbatul le-a predat poliţiştilor un pistol de tip revolver cu aer comprimat (pe care îl deţinea la domiciliu), precum şi 2 butoiaşe/rezervoare de gaz, care au fost ridicate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, pentru expertizare şi continuarea cercetărilor”, a transmis IPJ Hunedoara.

Polițiștii demarează o ancheta privind conflictul și urmează să stabilească exact cum s-a produs incidentul.

Autoritățile au mai precizat că utilizarea unui pistol de tip airsoft pentru intimidare este ilegală şi poate duce la sancţiuni, inclusiv confiscarea armei şi aplicarea de amenzi, ori întocmirea de dosare penale, în funcţie de gravitatea situaţiei. De asemenea, aceştia semnalează importanţa respectării regulilor de comportament în spaţiile publice şi a folosirii armelor airsoft exclusiv în locuri autorizate.

Sursa: adevărul.ro