(VIDEO) „Două ori mă leg de gât cu Sfânta Cruce și îți bat botul”. Echipaj INSP, înjurat ca la ușa cortului, în fața unui liceu, de un preot din Soroca

Un echipaj INSP a fost amenințat și înjurat de către o față bisericească, ziua în amiaza mare, în timp ce documentau încălcarea comisă de către un șofer. Incidentul a avut loc în amiaza zilei de ieri, 6 septembrie, pe strada Independenței, vizavi de liceul A. Pușkin, din orașul Soroca, susțin sursele PulsMedia.MD.

publicat de Vadim Ungureanu
sâmbătă, 7 septembrie 2024, 15:03   3834
Ninzea

Potrivit surselor, echipajul MAI 8871 ai Serviciului patrulare Soroca, Florești Drochia din cadrul Direcției patrulare „Nord” al INSP, în timp ce se aflau în misiune de serviciu au tras pe dreapta un microbuz de marca Ford Transit, la volanul căruia se afla un bărbat de 34 de ani, originar din Ialoveni.

În timp ce oamenii legii documentau șoferul pentru încălcarea Regulamentului Circulației Rutiere și îi întocmeau procesul-verbal, de ei s-a apropiat un popă care i-a luat la rost pe polițiști.

Fără niciun motiv, așa-zisa față bisericeasă a început să arunce în agenții de patrulare cu cuvinte necenzurate, înjositoare, manifestând un comportament agresiv.

Individul a fost somat să-și înceteze acțiunile huliganice, însă acesta a continuat pe aceeași notă, ba chiar ar fi încercat să sară la bătaie. Popa i-a amenințat cu răfuială fizică, dar și cu faptul că vor fi concediați.

(VIDEO) „Două ori mă leg de gât cu Sfânta Cruce și îți bat botul”. Echipaj INSP, înjurat ca la ușa cortului, în fața unui liceu, de un preot din Soroca

Ulterior, preotul a făcut un apel la Serviciul Unic de Urgență și a solicitat intervenția unui echipaj BRO al IP Soroca pentru că, ar fi zis el că vrea să se plângă pe agenții de patrulare pentru că i-ar fi făcut observație să-și cupleze centura de siguranță.

Preotul agresiv a fost escortat la IP Soroca unde a fost audiat, dar a refuzat să depună careva plângeri. Acesta s-a dovedit a fi Tudor Popovici, din localitatea Egoreni, din același raion, în care activează ca preot.

Pe numele său a fost înregistrat un material, iar Popovici riscă să se aleagă cu un proces verbal în baza articolului r353 al(1) al Condul Contravențional, pentru ultragierea colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept, adică jignirea premeditată a onoarei şi demnităţii, aflată în exerciţiul funcţiunii sau al datoriei obşteşti de asigurare a securităţii statului, de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii, exprimată prin acţiune, verbal sau în scris,

Dânsul riscă o amendă de la 6 la 15 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.