Moarte învăluită în mister în Chișinău. Tânăr găsit zăcând fără suflare pe scările unui bloc de locuințe

Cadavrul unui tânăr a fost găsit zăcând fără suflare pe scărirle de unui bloc de locuințe. Decoperirea macabră a avut loc în seara zilei de ieri, 27 Iulie, în jurul orei 19:00, pe strada Decebal 64/2, din sectorul Botanica al capitalei.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 28 iulie 2023, 08:31   1008
moarte subită

Trupul neînsuflețit a fost găsit de către o femeie în vârstă de 83 de ani care imediat a sesizat poliția.

La fața locului a intervenit grupul operativ din cadrul IP Botanica, dar și un medic-legist. Identitate tânărului nu a fost stabilită, dar se presupune că acesta ar avea vârsta cuprinsă între 17 și 20 de ani.

Medicul-legist a examinat cadavrul, însă vizual pe suprafața acestuia nu au fost depistate semne de moarte violentă. Oamenii legii au găsit în buzunarul acestuia aproximativ 30 de pastile fără denumire.

Se presupune că acesta ar fi murit, după ce s-ar fi intoxicat cu substanțe narcotice. Cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală unde urmează a fi supus mai multor expertize de laborator pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

Totodată, angajații IP Botanica au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili identitatea tânărului, dar și circumstanțele în care a murit acesta.

horosCOP - 18 mai 2024: Leii oferă sfaturi prețioase, iar Fecioarele se confruntă cu un ritm alert

Planetele se aliniază într-un mod care va testa intuiția și capacitatea de deducție a fiecărui semn zodiacal. În timp ce unele semne vor trebui să investigheze adâncimile propriilor emoții, altele vor fi chemate să rezolve misterul echilibrului personal. Ce secrete vor dezvălui astrele și cum vor reacționa arhetipurile zodiacale la aceste provocări? Horoscopul zilnic ar putea oferi indicii esențiale pentru navigarea în apele tulburi ale destinului.

Punctul de trecere a frontierei moldo – ucrainene de la Giurgiulești-Reni, inaugurat după reconstrucție

Pe data de 16 mai, în cadrul reuniunii multilaterale Quint, secretarul de stat al MIDR Mircea Păscăluță, împreună cu omologii săi secretarul de stat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu și viceministrul Dezvoltării Comunităților, Teritoriilor și Infrastructurii din Ucraina, Serghei Derkach, au anunțat operaționalizarea punctului de control comun Giurgiulești-Reni, după finalizarea lucrărilor de reconstrucție.