Sinteza CNA: 1600 de euro – pentru un permis de conducere, 433 500 de lei – delapidate de un fost operator de turism, bunuri de 2,3 milioane de lei – sechestrate, un cont bancar de peste un milion de lei - înghețat
Centrul Național Anticorupție raportează mai multe activități, desfășurate săptămâna trecută pe componenta de combatere a corupției, dar și alte acțiuni din spectrul de atribuții instituționale. Astfel, un bărbat din Ștefan Vodă ar fi pretins de la un cursant al școlii auto mijloace bănești în sumă de 1600 de euro și primit 1100 de euro pentru a influența membrii comisiei de examinare, dar a fost denunțat la CNA.
Într-un alt caz, un fost operator de vânzări al unei agenții de turism din Chișinău a fost percheziționat într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi falsificat documente și delapidat compania de 433 500 de lei. Totodată, Judecătoria Hîncești i-a găsit vinovați pe doi inculpați de trafic de influență, într-un dosar penal deschis de CNA în mai 2023, stabilindu-le o pedeapsă sub formă de amenzi de 300 000 lei și, respectiv, 400 000 lei. Aceștia luau mită pentru a facilita obținerea permiselor de conducere.
Menționăm că la moment, 4 persoane, arestate în dosarele pornite de CNA, sunt plasate în penitenciare. În perioada de referință, ofițerii de urmărire penală au pornit 7 cauze penale și au propus pentru transmitere în judecată 3 cauze penale.
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a sechestrat 6 bunuri în valoare de peste 2,3 milioane de lei, săptămâna trecută, în baza delegațiilor Direcției Generale Urmărire Penală (DGUP) a CNA, Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) și Procuraturii Anticorupție (PA). Printre acestea se numără două mijloace de transport și 4 terenuri pentru construcție, indisponibilizate într-un caz de corupere pasivă și trafic de ființe umane. Totodată, 1,3 milioane de lei, sechestrate anterior, au fost confirmate prin încheieri judecătorești și a fost emis un ordin de înghețare pe un cont bancar în valoare de peste un milion de lei.
Pe domeniul de prevenire a corupției, Direcția legislație a finalizat și a remis autorilor 19 rapoarte de expertiză și un aviz pe marginea unor proiecte de acte normative, săptămâna trecută. De asemenea, au fost finalizate 13 expertize judiciare, iar în gestiunea direcției specializate se află alte 90 de expertize. În perioada menționată au fost organizată o instruire anticorupție pentru circa 70 de persoane. CNA notifică finalizarea a 6 analize operaționale, eliberarea a 163 de caziere de integritate, recepționarea a 40 de apeluri la linia națională anticorupție și înregistrarea a 1490 de materiale în cancelaria Centrului.
Peste 40.000.000 de lei - datorați de o companie imobiliară investigată pentru evaziune fiscală
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță câștigul de cauză împotriva unei companii imobiliare investigate anterior pentru evaziune fiscală, care urmează să-i achite statului peste 41.000.000 lei.
(VIDEO) Trei minori au vandalizat încăperi ale Palatului de Cultură din Cahul
Au venit la discotecă, însă… s-au apucat să vandalizeze încăperi din incinta Palatului de Cultură din Cahul, acolo unde s-au adunat mai mulți tineri. S-a întâmplat în seara zilei de sâmbătă, 9 noiembrie curent.
IGP anunță despre depistarea unei drone militare, la Criuleni
Poliția Națională informează că, acum o oră, polițiștii din Criuleni au fost alertați despre depistarea unei drone în extravilanul localității Coșernița.
Comentarii facebook