Poliţia franceză a arestat un bărbat suspectat de tentativă de incendiere a unei sinagogi. El a deschis focul în timpul interpelării şi a fost rănit
Poliţia franceză a arestat un bărbat suspectat că a încercat să incendieze sâmbătă o sinagogă în oraşul la Grande-Motte din sudul Franţei, a anunţat ministrul de interne Gerald Darmanin.
BFM TV a relatat că suspectul ar fi un algerian în vârstă de 33 de ani. Poliţia locală a refuzat să ofere detalii.
Procuratura antiteroristă, care a fost însărcinată cu ancheta, a confirmat că un suspect a fost arestat la Nîmes sâmbătă seara. „Înainte ca poliţia să intervină, (suspectul) a deschis focul asupra (poliţiei), care a ripostat. Bărbatul a fost rănit la faţă”, a precizat biroul într-un comunicat, adăugând că alte două persoane au fost reţinute.
Aproximativ 200 de agenţi de poliţie au fost implicaţi în căutarea suspectului, declarase anterior prim-ministrul Gabriel Attal, adăugând că atacatorul a incendiat mai multe uşi de la intrarea în sinagogă şi mai multe maşini din apropiere. Un poliţist a fost rănit uşor când o butelie de gaz a explodat în timp ce poliţia asigura locul atacului, sâmbătă dimineaţă. „Acesta este un atac antisemit. Încă o dată, compatrioţii noştri evrei sunt vizaţi”, a declarat Attal pe X. „În faţa antisemitismului, în faţa violenţei, nu ne vom lăsa niciodată intimidaţi”, a promis premierul francez în exerciţiu. El a vizitat personal sinagoga şi a declarat că o „tragedie absolută” a fost evitată la limită, după ce pompierii şi poliţia au ajuns rapid la faţa locului.
Presa locală relatase anterior că suspectul a dat foc la două maşini, dintre care una conţinea cel puţin o butelie de gaz, în parcarea sinagogii în jurul orei locale 8:30 a.m. (09.30 ora României).
Protecţia de către poliţie a sinagogilor, a şcolilor şi a magazinelor evreieşti va fi intensificată în toată Franţa, a declarat guvernul.
Franţa, ca şi alte ţări din Europa, a înregistrat o creştere a incidentelor antisemite după atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie şi ofensiva de represalii al Israelului asupra Fâşiei Gaza.
Le Parisien, franceinfo şi alte instituţii media au declarat că suspectul a fost surprins de camerele de supraveghere cu puţin timp înainte de atac cu un steag palestinian legat în jurul taliei.
„Explozia unei butelii de gaz într-o maşină în faţa sinagogii Grande Motte la ora aşteptată de sosire a credincioşilor nu este doar atacarea unui lăcaş de cult, este o încercare de a ucide evrei”, a declarat pe X Yonathan Arfi, care conduce CRIF, o organizaţie ce reuneşte grupurile evreieşti franceze.
La Grande-Motte este un oraş port şi o staţiune de pe coasta mediteraneană a Franţei.
sursa: news.ro
Liderul trupei Rammstein, condamnat de un tribunal rus să plătească sute de mii de dolari
Un tribunal rus a decis că Till Lindemann, cunoscutul solist vocal al trupei germane de rock Rammstein, trebuie să plătească 638.800 de euro (aproximativ 675.000 de dolari) pentru anularea unui concert care urma să aibă loc în regiunea Tver din nord-vestul Rusiei, relatează luni agenția rusă de presă de stat TASS.
Elon Musk ia în derâdere contraofensiva Ucrainei: ”Atât de multă moarte, pentru atât de puțin”. Mesaj: ”Să se ducă dracului!”
Elon Musk – pe care oficialii ucraineni l-au criticat recent pentru că a blocat un atac asupra flotei ruse de la Marea Neagră – a luat în derâdere succesul contraofensivei de vară a Ucrainei de duminică.
Un hairstylist celebru de la Hollywood a fost ucis de soție și de amantul ei, un star porno
Fabio Sementilli era la vârful carierei sale aranjând părul vedetelor de la Hollywood, înainte ca viața sa să fie curmată după ce a fost înjunghiat în propria casă. Totul, sub ochii soției sale, care urmărea live scena pe un telefon mobil, în timp ce-și făcea cumpărăturile.
Comentarii facebook