O femeie din Marea Britanie a obţinut despăgubiri după ce plângerea ei pentru viol a fost clasată pe motiv că ar suferi de „sexsomnie”
O femeie din Marea Britanie a primit despăgubiri în valoare de 35.000 de lire sterline din partea Serviciului de urmărire penală al Coroanei (CPS), după ce plângerea sa prin care acuza un viol a fost clasată din cauza afirmaţiilor potrivit cărora ar fi putut avea un episod al unei afecţiuni rare a somnului numită sexsomnie, relatează The Guardian şi BBC.
Jade Blue McCrossen-Nethercott, în vârstă de 32 de ani, a contactat poliţia în 2017, când avea 24 de ani, după ce, după o noapte petrecută cu prietenii, s-a trezit descoperind că era pe jumătate goală, colierul ei zăcea rupt pe podea, iar ea avea sentimentul că a fost violată în timp ce dormea.
Trei ani mai târziu - şi cu câteva zile înainte ca bărbatul acuzat că a violat-o să fie trimis în judecată - magistraţii de la CPS au declarat că dosarul se clasează, deoarece doi experţi în somnologie au declarat că este posibil ca McCrossen-Nethercott să fi avut un episod de sexsomnie - o tulburare de somn recunoscută din punct de vedere medical, dar rară, care poate determina o persoană să se angajeze în acte sexuale în somn, în timp ce pare a fi trează şi că îşi dă consimţământul. Cazul a fost închis, iar acuzatul a fost achitat.
În 2022, McCrossen-Nethercott a dat în judecată CPS după ce instituţia a recunoscut că nu ar fi trebuit să fie abandonat cazul ei de viol. Acum, potrivit BBC, femeia a fost despăgubită cu 35.000 de lire sterline de către CPS, care a declarat că şi-a „cerut scuze fără rezerve” faţă de ea şi că s-a „angajat să îmbunătăţească fiecare aspect al modului în care sunt tratate infracţiunile ce schimbă vieţi, precum violul”.
CPS „m-a dus în cele mai întunecate momente ale vieţii mele”, a declarat McCrossen-Nethercott care a mărturisit că simte ca pe „o mare victorie” faptul că a putut să-i tragă la răspundere. „Mi-au luat multe, dar am păstrat o mulţime de lucruri pozitive. Sunt foarte mândră de munca pe care atât eu, cât şi Centrul pentru Justiţia Femeilor am depus-o pentru a ajunge în acest punct”, a declarat ea.
Kate Ellis, şefa pentru litigii la Centrul pentru Justiţia Femeilor, care a reprezentat-o pe McCrossen-Nethercott, a declarat că reclamaţiile victimelor împotriva CPS au fost „dificile din punct de vedere juridic”, iar despăgubirile sunt „extrem de rare”.
„Acesta este primul caz de care am cunoştinţă în care o victimă a unui viol a primit despăgubiri de la CPS în legătură cu o decizie care a fost luată pentru a întrerupe cazul lor înainte de proces”, a spus ea.
Într-o emisiune la BBC, McCrossen-Nethercott a povestit că s-a trezit la 5 dimineaţa pe jumătate goală şi l-a acuzat pe bărbatul cu care era că a violat-o. „L-am confruntat, spunându-i: Ce s-a întâmplat? Ce ai făcut? Iar el a spus ceva un pic ciudat, cred, dar a spus: Am crezut că eşti trează. Şi a fugit, practic, şi a lăsat uşa deschisă”, a declarat ea pentru BBC. Îndurerată, ea a sunat o prietenă, iar poliţia a sosit şi a dus-o la analize medico-legale. Tampoanele vaginale au detectat material seminal care, ulterior, a fost identificat ca fiind al bărbatului.
Suspectul nu a făcut niciun comentariu când a fost interogat iniţial de poliţie. În ceea ce o priveşte pe McCrossen-Nethercott, atunci a fost întrebată despre somnul ei, ea a spus că a avut întotdeauna un somn adânc şi că a mers în somn de câteva ori în adolescenţă.
Când cazul a fost abandonat, McCrossen-Nethercott a solicitat toate probele şi a fost şocată de importanţa acordată probelor furnizate de experţi somnologi care nu o cunoscuseră personal niciodată. Experţi suplimentari au declarat că sexsomnia nu poate fi exclusă, dar alţi experţi juridici au declarat că au auzit de aşa ceva doar atunci când ipoteza a fost folosită ca apărare în cazul celor acuzaţi de viol.
La începutul acestui an, o investigaţie The Observer a descoperit o creştere a invocării „sexsomniei” ca argument pentru apărare în procesele penale. Au fost cel puţin 80 de cazuri din ultimii 30 de ani în care inculpaţii acuzaţi de viol, agresiune sexuală sau abuz sexual asupra copiilor au susţinut că au fost somnambuli sau au suferit de sexsomnie la momentul respectiv.
sursa: news.ro
Liderul trupei Rammstein, condamnat de un tribunal rus să plătească sute de mii de dolari
Un tribunal rus a decis că Till Lindemann, cunoscutul solist vocal al trupei germane de rock Rammstein, trebuie să plătească 638.800 de euro (aproximativ 675.000 de dolari) pentru anularea unui concert care urma să aibă loc în regiunea Tver din nord-vestul Rusiei, relatează luni agenția rusă de presă de stat TASS.
Elon Musk ia în derâdere contraofensiva Ucrainei: ”Atât de multă moarte, pentru atât de puțin”. Mesaj: ”Să se ducă dracului!”
Elon Musk – pe care oficialii ucraineni l-au criticat recent pentru că a blocat un atac asupra flotei ruse de la Marea Neagră – a luat în derâdere succesul contraofensivei de vară a Ucrainei de duminică.
Un hairstylist celebru de la Hollywood a fost ucis de soție și de amantul ei, un star porno
Fabio Sementilli era la vârful carierei sale aranjând părul vedetelor de la Hollywood, înainte ca viața sa să fie curmată după ce a fost înjunghiat în propria casă. Totul, sub ochii soției sale, care urmărea live scena pe un telefon mobil, în timp ce-și făcea cumpărăturile.
Comentarii facebook