(VIDEO) INI anunță reținerea unei femei care le propunea moldovenilor de lucru în Franța și Germania, în baza actelor de identitate false din România
Ofițerii Centrului pentru Combaterea traficului de persoane al INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță reținerea unei femei care le propunea bărbaților de lucru în Franța și Germania, în baza actelor de identitate false din România.
Ulterior falsificării actelor, învinuita cu vârsta de 58 de ani din Chișinău și complicii acesteia în curs de stabilire, le legalizau șederea și munca acestora în Uniunea Europeană, prin elaborarea contractelor de muncă și asigurărilor medicale. Astfel, până să cadă în plasa lor, aceștia le propuneau bărbaților din Moldova locuri de muncă în afara țării, în domeniul mecanicii și logisticii.
Faptele au avut loc începând din 2018, până la denunțarea schemei de către cinci bărbați și pornirea dosarului penal în luna mai 2024, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
În cadrul perchezițiilor la domiciliul acesteia au fost ridicate câteva cărți de identitate din România, prezumtiv cu semne de falsificare. După reținerea femeii, aceasta a fost plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău- sediul Ciocana. Totuși, procurorii PCCOCS au solicitat plasarea acesteia în arest preventiv, pentru asigurarea reușitei investigațiilor, timp în care aceasta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Prin urmare, procurorii vor contesta la Curtea de Apel Chișinău și vor solicita plasarea ei în arest preventiv.
Peste 40.000.000 de lei - datorați de o companie imobiliară investigată pentru evaziune fiscală
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță câștigul de cauză împotriva unei companii imobiliare investigate anterior pentru evaziune fiscală, care urmează să-i achite statului peste 41.000.000 lei.
(VIDEO) Trei minori au vandalizat încăperi ale Palatului de Cultură din Cahul
Au venit la discotecă, însă… s-au apucat să vandalizeze încăperi din incinta Palatului de Cultură din Cahul, acolo unde s-au adunat mai mulți tineri. S-a întâmplat în seara zilei de sâmbătă, 9 noiembrie curent.
IGP anunță despre depistarea unei drone militare, la Criuleni
Poliția Națională informează că, acum o oră, polițiștii din Criuleni au fost alertați despre depistarea unei drone în extravilanul localității Coșernița.
Comentarii facebook