SA Energocom a returnat 35 de mln de euro din prima tranșă a împrumutului luat de la BERD anul trecut

SA Energocom a returnat 35 de milioane de euro din prima tranșă a împrumutului luat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) anul trecut, pe care avea obligația s-o ramburseze până pe 1 mai. Închiderea primei tranșe de 100 de milioane de euro este prevăzută la 1 iulie.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 26 aprilie 2023, 08:49   16
SA Energocom

Împrumutul din cadrul Proiectului „Securitatea furnizării gazelor naturale” a fost utilizat în perioada 17 octombrie 2022 – 10 ianuarie 2023 pentru diversificarea surselor de achiziție a gazelor naturale și creării stocurilor strategice, inexistente până în toamna anului trecut. 

,,Aceste procurări, în cadrul a două tranșe, au fost prevăzute pentru a preveni situații de urgență, în contextul în care toată Europa se pregătea de scenariul sumbru – a sistării gazelor de către concernul rus Gazprom.” , se menționează într-un comunicat de presă.

Amintim că, au fost achiziționate peste 300 milioane de metri cubi de gaze, în cadrul a 130 de runde de licitații conform regulilor BERD, cu participarea observatorilor din partea instituțiilor de drept.

Creditul este de tip revolving, pentru o perioadă de trei ani.

Prețurile la carburanți tot mai stabile

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că în prima jumătate a lunii noiembrie, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o oscilație temperată care se încadrează într-un coridor de +/- 2-3 bani/zi.

Producția de energie verde în Moldova s-a dublat

Conform datelor Energocom, în al treilea trimestru al anului 2024, compania de stat a achiziționat peste 1,1 milioane MWh de energie electrică, atât de pe piața locală, cât și de pe bursa OPCOM din România. Energocom achiziționează energie electrică din patru surse: 82% de la MoldGRES, 11% de pe OPCOM, 6% de la producătorii de energie regenerabilă și 1% de la CET-uri.