Dorin Recean conduce delegația Republicii Moldova la Adunarea Generală a ONU, la New York
Prim-ministrul Dorin Recean întreprinde vineri, 27 septembrie, o vizită în Statele Unite ale Americii, la New York. Premierul va conduce delegația Republicii Moldova la cea de-a 79-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, care se desfășoară în perioada 24-30 septembrie 2024.
Șeful Guvernului de la Chișinău va susține un discurs în plenul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, subliniind contribuția Republicii Moldova la soluționarea problemelor globale, precum securitatea regională, schimbările climatice și va pleda pentru întărirea cooperării internaționale în cadrul ONU. Discursul va putea fi urmărit live, pe pagina oficială de Facebook a Guvernului, în jurul orei 18.00 (ora Republicii Moldova).
Premierul va mai avea în program întrevederi de nivel înalt cu omologi și conducerea ONU, iar pe finalul vizitei se va întâlni cu reprezentanți ai diasporei moldovenești în SUA.
Adunarea Generală a ONU reprezintă cel mai important for internațional, având ca temă principală „Unitate în diversitate pentru pace, dezvoltare durabilă și demnitate umană pentru toți, pretutindeni".
Popșoi va efectua o vizită de lucru la Bruxelles
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, va efectua, pe data de 18 noiembrie 2024, o vizită de lucru la Bruxelles, pentru a participa, în marja Consiliului Afacerilor Externe, la o reuniune cu miniștrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene.
Importanța alegerilor din România pentru Moldova: „Ne dorim ca la aceste alegeri să iasă cetățenii români originari din Republica Moldova”
Cetățenii moldoveni văd ajutorul acordat de București Chișinăului, iar din acest motiv persoanele care au cetățenie română participă mai activ la alegerile de peste Prut, consideră Adrian Dupu.
Maia Sandu participă la Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice, desfășurată în Azerbaidjan
Președinta Maia Sandu participă, astăzi, la cea de-a 29-a sesiune a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite cu privire la schimbările climatice (COP29), desfășurată la Baku, Azerbaidjan. Evenimentul este găzduit de Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, și de Secretarul General al Națiunilor Unite, António Guterres.
Comentarii facebook