Tragedie în Franța. Un bărbat și-a ucis soția și copiii și apoi a atacat trecători pe stradă
Un bărbat cu un istoric de probleme psihiatrice şi-a înjunghiat mortal soţia şi pe cei doi copii mici ai lor la Mormant, un orăşel liniştit din regiunea Seine-et-Marne din apropierea Parisului, apoi a rănit două persoane pe stradă înainte de a fi arestat, relatează AFP, preluată de News.ro.
Bărbatul a fost arestat sâmbătă în jurul orei locale 6.30 de către un poliţist care se îndrepta spre serviciu, în timp ce suspectul ataca oamenii cu un cuţit pe străzile acestui oraş cu 5.000 de locuitori, situat la 60 de kilometri sud-est de Paris. Un trecător a fost rănit la braţ şi altul la gât, ambele răni fiind „fără consecinţe grave”, a declarat pentru AFP Jean-Michel Bourlès, procurorul general.
După ce a fost arestat, bărbatul i-a mărturisit poliţistului că şi-a ucis soţia şi pe cei doi copii. Jandarmii au descoperit ulterior la domiciliul acestuia cele trei victime, partenera sa şi cei doi copii ai lor, în vârstă de 22 de luni şi respectiv cinci ani, toţi fiind ucişi prin înjunghiere.
Vârstele bărbatului şi ale partenerei sale nu au fost furnizate. Suspectul nu avea antecedente penale, dar avea „antecedente psihiatrice”. El se află în prezent în spital pentru a se verifica dacă starea sa este compatibilă cu custodia poliţiei. Ancheta a fost deschisă pentru omucidere intenţionată şi violenţă intenţionată cu o armă, potrivit procurorului general.
Evenimentele au avut loc într-un cartier muncitoresc al oraşului, într-un bloc de locuinţe sociale cu între şase şi opt apartamente. „Am auzit strigăte în jurul orei 3 sau 4 dimineaţa”, a declarat pentru AFP o vecină în vârstă, a cărei fiică o ducea în altă parte. În jurul orei 7 dimineaţa, „mi-am scos câinele afară şi am văzut toată poliţia şi totul”, a povestit ea.
Duminică, primăria va deschide o unitate de primire medico-psihologică, începând cu ora 10.00, în sala de şedinţe din sat, „pentru toate persoanele, vecinii care simt nevoia să se exprime sau să discute cu profesionişti”, potrivit primarului.
În medie, o femeie este ucisă la fiecare trei zile în Franţa. Potrivit Ministerului Justiţiei, au fost 94 în 2023, faţă de 118 în 2022.
Potrivit Serviciului Ministerial de Statistică pentru Securitate Internă (SSMSI), 60 de minori au avut o moarte violentă în familie în 2022, faţă de 49 în 2021. În 2023, mai mult de 60 de copii au fost ucişi de părinţii lor, potrivit La Voix de l’Enfant, o asociaţie care întocmeşte o numărătoare pe baza cazurilor raportate în mass-media.
sursa: hotnews.ro
Liderul trupei Rammstein, condamnat de un tribunal rus să plătească sute de mii de dolari
Un tribunal rus a decis că Till Lindemann, cunoscutul solist vocal al trupei germane de rock Rammstein, trebuie să plătească 638.800 de euro (aproximativ 675.000 de dolari) pentru anularea unui concert care urma să aibă loc în regiunea Tver din nord-vestul Rusiei, relatează luni agenția rusă de presă de stat TASS.
Elon Musk ia în derâdere contraofensiva Ucrainei: ”Atât de multă moarte, pentru atât de puțin”. Mesaj: ”Să se ducă dracului!”
Elon Musk – pe care oficialii ucraineni l-au criticat recent pentru că a blocat un atac asupra flotei ruse de la Marea Neagră – a luat în derâdere succesul contraofensivei de vară a Ucrainei de duminică.
Un hairstylist celebru de la Hollywood a fost ucis de soție și de amantul ei, un star porno
Fabio Sementilli era la vârful carierei sale aranjând părul vedetelor de la Hollywood, înainte ca viața sa să fie curmată după ce a fost înjunghiat în propria casă. Totul, sub ochii soției sale, care urmărea live scena pe un telefon mobil, în timp ce-și făcea cumpărăturile.
Comentarii facebook