Pep Guardiola a explicat de ce Arsenal e marea favorită la titlu

Săptămâna trecută, Manchester City a câștigat la limită cu Crystal Palace, scor 1-0, iar Arsenal s-a impus la scor de neprezentare cu Fulham, scor 3-0, în etapa cu numărul 27 din Premier League.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 13 martie 2023, 20:57   19
Pep Guardiola

Astfel, cu 11 etape rămase de jucat, "Cetățenii" se mențin la doar cinci lungimi în spatele londonezilor, însă Pep Guardiola (52 de ani) consideră că nu diferența de puncte o face pe Arsenal să fie favorită în lupta la titlu. 

În schimb, Guardiola crede că fotbaliștii antrenați de Mikel Arteta sunt mai motivați decât cei de la Manchester City pentru că Arsenal a câștigat ultima dată titlul în sezonul 2003/2004. 

"Au trecut mulți ani de când n-au mai câștigat Premier League și asta le oferă acel plus pentru a câștiga meciurile în minutul 90+3, 90+6 sau 90+8. Ăsta e un lucru pe care noi nu îl avem, pentru că am câștigat campionatul în ultimele două ediții", a spus Guardiola, conform presei britanice.