Ministrul energiei: Atât timp cât Moldova nu a introdus sancțiuni gazului rusesc, acesta va fi tratat ca orice alt gaz pe piață

Atât timp cât în Republica Moldova și în Uniunea Europeană nu există o decizie politică de punere a unor sancțiuni pe gazul rusesc, acest gaz va fi tratat ca orice alt gaz pe piață. O spune ministrul energiei, Victor Parlicov. Oficialul a precizat că din punct de vedere al Moldovagaz, din punct de vedere al consumatorilor, atât timp cât acest gaz este la cel mai bun preț, el trebuie să aibă avantaj față de gazul de la alți furnizori, transmite IPN.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 13 martie 2024, 07:22   37
gaz

Ministrul nu exclude posibilitatea adoptării unei hotărâri prin care vor fi impuse sancțiuni, limitări sau taxe suplimentare la gazele rusești. Totodată, Victor Parlicov a comunicat că asemenea decizie nu poate fi luată de minister, ci doar la nivel înalt. Oficialul a reiterat că din punct de vedere politic, nici la nivelul Uniunii Europene și nici în Republica Moldova nu este adoptată vreo decizie de interzicere a achizițiilor de gaze din Federația Rusă.

„Din punct de vedere tehnic, din punct de vedere comercial și din punct de vedere al pregătirii pieței, noi putem trăi foarte bine, cel puțin pe malul drept, pe malul stâng va fi mai greu, fără gaz de la Gazpromˮ, a declarat Victor Parlicov. Ministrul a menționat că toată iluzia independenței regiunii transnistrene se bazează pe gaz de facto gratuit care vine din Federația Rusă. Potrivit lui, cei din regiunea transnistreană trebuie să-și crească pe interior prețurile la gaz și să învețe să le plătească, pentru că formula în care ei beneficiază de gaze de facto gratuite din partea Gazprom „nu va dura la nesfârșitˮ.

În februarie, ministrul energiei a anunțat că Republica Moldova ar putea reveni la achiziția de gaz rusesc, dacă prețul oferit de Gazprom va fi mai mic decât prețurile de pe piața internațională.

La sfârșitul lunii decembrie, Energocom și Moldovagaz au semnat un contract de vânzare – cumpărare a gazelor naturale, care prevede livrarea unui volum de gaz de 451 milioane m3 pentru perioada ianuarie – aprilie 2024, la prețul de 550 EUR/1000 m3.

Prețurile la carburanți tot mai stabile

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că în prima jumătate a lunii noiembrie, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o oscilație temperată care se încadrează într-un coridor de +/- 2-3 bani/zi.

Producția de energie verde în Moldova s-a dublat

Conform datelor Energocom, în al treilea trimestru al anului 2024, compania de stat a achiziționat peste 1,1 milioane MWh de energie electrică, atât de pe piața locală, cât și de pe bursa OPCOM din România. Energocom achiziționează energie electrică din patru surse: 82% de la MoldGRES, 11% de pe OPCOM, 6% de la producătorii de energie regenerabilă și 1% de la CET-uri.