Libanul cere UNESCO să protejeze siturile istorice de atacutile israliene
Peste 100 de deputaţi libanezi au cerut joi UNESCO să protejeze siturile istorice ale ţării de atacurile intense israeliene, iar organizaţia ONU a decis să organizeze o reuniune pe această temă pe 18 noiembrie,
Atacurile Israelului, aflat în război deschis din 23 septembrie împotriva grupării libaneze Hezbollah, vizează mai ales oraşele libaneze Baalbeck (est) şi Tir (sud), ale căror situri arheologice sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO.
"La cererea autorităţilor libaneze, pe 18 noiembrie va fi organizată o sesiune extraordinară a Comitetului pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat" la sediul UNESCO din Paris, a declarat organizaţia pentru AFP.
"Escaladarea ostilităţilor în curs în Liban prezintă riscuri grave de daune ireparabile asupra patrimoniului mondial, cultural şi natural al Libanului, precum şi asupra siturilor de importanţă culturală şi istorică naţională", subliniază UNESCO.
De obicei dezbinaţi, peste o sută de deputaţi libanezi - dintr-un total de 128 - au luat iniţiativa de a-i scrie joi directoarei generale a UNESCO, Audrey Azoulay.
"În timpul războiului devastator împotriva Libanului, Israelul a comis încălcari grave ale drepturilor omului şi atrocităţi", au scris ei.
"Vă atragem atenţia asupra unei nevoi urgente: protecţia istoriei Libanului, Baalbeck, Tir, Saida şi alte situri de o valoare inestimabilă sunt în prezent în pericol", au mai spus deputaţii libanezi.
"Vă cerem să luaţi toate măsurile necesare pentru a proteja aceste simboluri culturale", au adăugat ei.
Oraşul milenar Baalbeck a fost ţinta miercuri a unor atacuri israeliene violente, care au afectat o zonă din apropierea sitului istoric, potrivit unui corespondent AFP la faţa locului.
Un total de 40 de persoane au fost ucise în aceste lovituri asupra Baalbeck şi a regiunii sale, considerată un bastion a Hezbollah, conform Ministerului libanez al Sănătăţii.
"Este o zi tristă pentru Baalbeck, supus unor atacuri violente israeliene, care au vizat clădiri istorice", a declarat pentru AFP primarul oraşului, Mustafa al-Shall.
Legendarul hotel Palmyra, care i-a găzduit pe Charles de Gaulle şi Lawrence al Arabiei, a fost şi el lovit şi a suferit "daune semnificative", potrivit oficialului libanez.
Sursa: agerpres.ro
Liderul trupei Rammstein, condamnat de un tribunal rus să plătească sute de mii de dolari
Un tribunal rus a decis că Till Lindemann, cunoscutul solist vocal al trupei germane de rock Rammstein, trebuie să plătească 638.800 de euro (aproximativ 675.000 de dolari) pentru anularea unui concert care urma să aibă loc în regiunea Tver din nord-vestul Rusiei, relatează luni agenția rusă de presă de stat TASS.
Elon Musk ia în derâdere contraofensiva Ucrainei: ”Atât de multă moarte, pentru atât de puțin”. Mesaj: ”Să se ducă dracului!”
Elon Musk – pe care oficialii ucraineni l-au criticat recent pentru că a blocat un atac asupra flotei ruse de la Marea Neagră – a luat în derâdere succesul contraofensivei de vară a Ucrainei de duminică.
Un hairstylist celebru de la Hollywood a fost ucis de soție și de amantul ei, un star porno
Fabio Sementilli era la vârful carierei sale aranjând părul vedetelor de la Hollywood, înainte ca viața sa să fie curmată după ce a fost înjunghiat în propria casă. Totul, sub ochii soției sale, care urmărea live scena pe un telefon mobil, în timp ce-și făcea cumpărăturile.
Comentarii facebook