Putin compară ofensiva ucraineană în Kursk cu masacrul de la Beslan din 2004. El îndeamnă, la Şcoala nr.1 din Beslan, la luptă împotriva „teroriştilor” „neonazişti” în Kursk, Donbas şi Noua Rusie şi îşi reiterează propaganda „denazificării” Ucrainei

Preşedintele rus Vladimir Putin compară actuala ofensivă ucraineană în regiunea Kursk cu masacrul de la Beslan din 2004, o luare de ostatici sângeroasă de către terorişti islamişti, în prima sa vizită la şcoala din Beslan, la 20 de ani de la aceste evenimente, relatează AFP.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 21 august 2024, 11:22   26
Putin

”La fel cum am luptat împotriva teroriştilor, trebuie să luptăm azi împotriva celor care comit crime în regiunea Kursk, în Donbas, în Noua Rusie”, a cerut el marţi într-o înregistrare video publicată pe Telegram.

Donbas este o regiune în estul Ucrainei, în mare parte controlată în prezent de trupele ruse. ”Noua Rusie” este o trimitere la un proeict vizând crearea unui teritoriu rus în sudul şi estul Ucrainei.

”La fel cum ne-am atins obiectivele în lupta împotriva terorismului, trebuie să le atingem şi în lupta împotriva neonaziştilor şi îi vom pedepsi fără veun dubiu pe criminali”, ameninţă Vladimir Putin, care îşi reiterează astfel propaganda ”denazificării” Ucrainei.

Liderul de la Kremlin omite însă cu bună ştiinţă crimele comise de către trupele sale în Războiul din Ucraina.

”RANĂ INCURABILĂ”

Vladimir Putin a făcut aceste declaraţii în marja unei vizite la Scoala nr, 1 din Beslan - prima sa vizită la locul acestei drame - în Caucazul rus, cu scopul de a aduce un omagiu victimelor sângeroasei luări de ostatici pe care un comando cecen a comis-o în urmă cu 20 de ani.

Peste 1.000 de persoane au foat luate ostatice la 1 septembrie 2004 şi ţinute timp de 50 de ore în condiţii atroce. Calvarul a fost înecat într-o baie de sânge, în care au fost ucise aproximativ 330 de persoane - inclusiv 186 de copii. În afară de această vizită la şcoală, Vladimir Putin s-a dus la cimitirul în care sunt îngropate majoritatea victimelor.

El a îngenunchiat în faţa memorialului şi a depus trandafiri roşii, porivit unor imagini difuzate de serviciul de presă al Kremlinului. Potrivit preşedinţiei ruse, el a depus apoi flori la un monument dedicat militarilor din cadrul Forţelor Speciale ruse ucişi în luarea cu asalt a şcolii.

”Această tragedie va rămâne fără îndoială o rană incurabilă în memoria istorică a întregii Rusii”, a declarat Vladimir Putin.

ASALT ÎN RUSIA

Vizita lui Putin intrvine în contextul în care Rusia este, pe propriul teritoriu, prada, de două săptămâni a unei ofensive militare ucrainene de o amploare fără precedent. După luni de recul din faţa înaintării trupelor ruse în est, Ucraina a mutat lupta pe teritoriul Rusiei prin lansarea, la 6 august, a unui asalt transfrontalier în regiunea Kursk.

La 22 martie, Rusia a trăit cel mai grav atentat comis pe teritoriul său de la cel de la Beslan în 2004. Bărbaţi înarmaţi au deschis focul în sala de concert Crocus City Hall, situată la periferia de nod-vest a Moscovei, după care au incendiat-o.

Acest atac s-a soldat cu 145 de morţi şi sute de răniţi. Peste 20 de persoane au fost arestate ulterior, inclusiv patru presupuţi atacatori, toţi originari din Tadjikistan, o fostă republică sovietică din Asia Centrală care se învecinează cu Afganistanul.

În pofida faptului că acest atac a fost revendicat rapid de către organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI), autorităţile ruse au continuat să vadă în el mâna Ucrainei, pe care Rusia a invadat-o în februarie 2022. Kievul respinge categoric orice implicare.

sursa: news.ro