R.Moldova va primi 220 mln de dolari pentru consolidarea securității energetice
Republica Moldova va beneficia de resurse financiare sub formă de grant pentru consolidarea securității energetice și rambursarea cheltuielilor pentru achizițiile de energie electrică.
În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor și semnarea celui de-al cincisprezecelea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul SUA pentru creștere economică durabilă, ancorată în integrarea europeană.
Amendamentul prevede o alocare suplimentară în valoare de 220 de milioane de dolari SUA drept contribuție nerambursabilă în cadrul Acordului pentru consolidarea securității energetice a Republicii Moldova, prin conectarea elementelor-cheie ale sectorului energetic cu sistemele europene.
Concomitent, Amendamentul prevede stabilirea termenilor și condițiilor privind suportul bugetar nerambursabil în valoare de 76,8 milioane de dolari SUA ce urmează a fi oferit către Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională, prin intermediul Fondului fiduciar instituit de către Banca Mondială. Acest sprijin bugetar va asigura rambursarea cheltuielilor pentru achizițiile de energie electrică de la furnizorii din Ucraina și țările ENTSO-E, pentru perioada septembrie 2022 - martie 2023.
Urmare a alocărilor suplimentare enunțate, bugetul total al Acordului va însuma 392,7 milioane de dolari SUA - contribuția nerambursabilă totală a Guvernului SUA în cadrul tratatului prenotat, din care a fost deja valorificată suma de peste 80 de milioane de dolari SUA.
Amendamentul respectiv va fi semnat de către Ministerul Finanțelor și USAID, iar ulterior va fi ratificat de Parlamentul Republicii Moldova.
Prețurile la carburanți tot mai stabile
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că în prima jumătate a lunii noiembrie, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o oscilație temperată care se încadrează într-un coridor de +/- 2-3 bani/zi.
Producția de energie verde în Moldova s-a dublat
Conform datelor Energocom, în al treilea trimestru al anului 2024, compania de stat a achiziționat peste 1,1 milioane MWh de energie electrică, atât de pe piața locală, cât și de pe bursa OPCOM din România. Energocom achiziționează energie electrică din patru surse: 82% de la MoldGRES, 11% de pe OPCOM, 6% de la producătorii de energie regenerabilă și 1% de la CET-uri.
Creștere cu peste 29% a veniturilor din impozitele achitate de moldovenii care dau în chirie locuințe prin Booking și Airbnb
Serviciul Fiscal de Stat anunță că încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 29,5% în primele 10 luni ale anului 2024 și constituie 60,7 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2023.
Comentarii facebook